Eugen Neagoe a anunțat luni seară că de marți dimineață va începe să antreneze pe FC Hermannstadt. Tehnicianul a văzut din tribune meciul contra celor de la Astra Giurgiu, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Fostul tehnician al echipei Dinamo a precizat la finalul partidei că medicii i-au permis să se întoarcă pe terenul de fotbal, cu un singur amendament.
„Am primit acceptul medicilor, care au avut mare grijă de mine în această perioadă. Mi-au zis că totul este în regulă şi că pot reveni fără probleme la ce făceam dinainte, mai puţin ţigările. De mâine (n.r. – marți) voi fi la Sibiu. Vă daţi seama că mi-am dorit foarte mult să revin cât mai repede”, a declarat Neagoe, potrivit digisport.ro
Fostul antrenor al lui Dinamo a suferit un infarct miocardic la meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a doua, iar doctorii i-au interzis să mai fumeze pentru a nu-şi deteriora starea de sănătate.