Două zile ne mai despart până la finalul celei de-a cincea ediții DATfest 2019! Ca într-un film pe fast forward , memoria noastră afectivă stochează secvențe vesele și triste, zâmbete și priviri complice, îmbrățișări și strângeri de mână, sunete și imagini, teatru și viață, pur și simplu… Decantarea lor începe imediat ce ieșim de la ultimul eveniment al acestei săptămâni care a trecut prea repede sau prea încet – încă nu știm, dumneavoastră să ne spuneți asta –, în timp ce notăm deja observațiile pentru ediția următoare. DATfest nu este doar un festival de teatru, este un festival despre cum se face un festival, despre mecanismele și resorturile fine, subtile pe care studenții, profesorii lor și publicul le dezvoltă pe parcursul acestor zile în care fiecare dintre participanți (activi sau pasivi), actanți sau spectatori creează spectacolul teatrului și teatrul ca spectacol.
V-am DATteatru, ne-ați DATaplauze!
Este poate cea mai sinceră și mai directă modalitate prin care noi, Departamentul de Artă Teatrală, ne deschidem spre public, spre comunitatea tinerilor liceeni, a studenților din primul an care fac cunoștință cu creațiile generațiilor anterioare, care deprind, atât prin vizionarea de spectacole, cât și prin participarea la atelierele destinate lor, meandrele creației teatrale, dar și ale managementului cultural. Ca în fiecare an, atelierele s-au bucurat de prezența unor specialiști în domeniul artelor spectacolului și al proiectelor culturale, creând astfel acel context generos al schimbului de idei și de bune practici. Celebrul și talentatul regizor Bobi Pricop, Codruța Vulcu, un nume care se identifică cu festivalul ARTmania, sunt invitații de top ai acestei ediții. Profesionalismul, competența și carisma acestor invitați au transformat aceste ateliere în adevărate master-class-uri pentru tinerii studenți participanți.
În ultima seară de festival vă propunem cele două secțiuni preferate ale noastre, Dacă doriți să revedeți spectacolul premiat al ediției anterioare și mult așteptata Gala de decernare a premiilor pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun actor și cea mai bună actriță! Suntem foarte curioși să vedem ce spectacol dintre reprezentațiile aflate în concurs va succeda câștigătorului ediției anterioare, Pisica Verde, de Elise Wilk, în regia lui Eugen Gyemant, spectacol care nu numai prin tematica abordată, dar și prin prospețimea jocului actorilor-masteranzi, a fost un real succes de casă.
Ore de muncă, repetiții, caiet de sarcini, o echipă de tineri pentru tineri, coordonare și profesionalism, iubire pentru teatru și pentru public… sunt doar câteva dintre cuvintele-cheie care asigură de cinci ani deja coerența și continuitatea unui produs cultural tânăr și fresh în agenda culturală a Sibiului. Nu ne despărțim acum; este doar o breșă în timp, o acoladă în care același nucleu de bază, același entuziasm, dar alți tineri actori și alte spectacole vor pregăti terenul pentru o nouă ediție, o nouă întâlnire cu toamna, cu teatrul, cu tinerețea.
Intrarea la evenimentele DATFest este liberă pe bază de rezervare la numărul 0722 305 090. Mai multe detalii despre programul festivalului găsiți pe pagina de Facebook Artă Teatrală Sibiu.
Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Șelimbăr prin Primăria Comunei Șelimbăr, Consiliul Județean Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prin programul „Made by ULBS” din Fonduri Hasso Plattner.