ministrul cuc, despre tasarea de pe autostrada a1 sibiu-sebeș - „facem un zid de sprijin”

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, s-a aflat vineri la Deva. Acolo, acesta a declarat că se va interveni pentru stabilizarea porțiunii cu probleme de pe autostrada A1, Sibiu – Sebeș. Vă reamintim că, în zona Săliște, au apărut tasări.

Ministrul Cuc a anunțat că se va interveni în zonă și se va construi un zid de sprijin.

„Se va interveni, va fi făcut un zid de sprijin. Am înţeles că s-a luat legătura cu prefectul judeţului pentru a emite un ordin de calamitate, pentru a se putea interveni direct. Că dacă stăm să aşteptăm o procedură de licitaţie, s-ar putea să avanseze acea fisură. Aşteptăm să iasă ordinul prefectului şi, cu siguranţă, va interveni Compania, printr-o firmă specializată, să lucreze. Se poate lucra şi acum, pe perioada sezonului rece, pentru că vorbim de un zid de sprijin pentru a stabiliza acea porţiune. După aceea se va interveni şi la corpul autostrăzii pentru a se face lucrările”, a spus Răzvan Cuc.

El a criticat modul în care a fost recepţionat lotul de autostradă dintre Sebeş-Sibiu, menţionând că ar fi trebuit efectuată o expertiză, dacă se ştia că sunt probleme legate de calitatea lucrărilor.

„Referitor la (n.r.: autostrada) Sibiu-Orăştie, aş vrea să vedeţi ce înseamnă să te grăbeşti să dai în folosinţă un lot unde ştii că sunt probleme de calitate şi să nu faci o expertiză. Pentru că dacă se făcea expertiza la momentul acela, se putea interveni în punctele unde acum vedem că sunt probleme. Dar probabil aşa a vrut Victor Ponta în acel moment, din punct de vedere electoral, să inaugureze un lot de autostradă, ca să dea bine”, a menţionat ministrul.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis, pe 1 octombrie, restricţionarea circulaţiei la o viteză de 60 km/h pe ambele benzi de circulaţie, la kilometrul 276 al autostrăzii A1 Sibiu – Sebeş, în zona Sălişte, din cauza unor tasări la corpul autostrăzii. Zona respectivă este semnalizată.

Ultima oră

Comentariul meu