Sibian păgubit – Și-a dus caii la păscut, iar noaptea i-au fost furați de doi indivizi din Brașov
FOTO arhivă

Un bărbat a alertat polițiștii după ce niște hoți i-au furat cei doi cai, pe care i-a dus la păscut, peste noapte, pe un câmp din Scoreiu.

„La data de 25 septembrie, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au identificat persoanele bănuite de săvârșirea unui furt de cabaline. Totodată, în cadrul cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Sibian păgubit – Și-a dus caii la păscut, iar noaptea i-au fost furați de doi indivizi din Brașov

În fapt, la data de 23 septembrie, un bărbat a sesizat Secția 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos cu privire la faptul că în noaptea de 22/23.09.2019 persoane necunoscute i-au sustras două cabaline, din extravilanul localităţii Scoreiu, lăsate de proprietar la păscut.

Persoanele bănuite de săvârșirea acestei fapte, respectiv doi tineri în vârstă de 17 și 20 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cei doi cai au fost recuperați, fiind găsiți la domiciliul din județul Brașov al unuia dintre tineri.

Cercetările în acest dosar continuă, cei doi tineri urmând a fi prezentați în cursul acestei zile instanței cu propunere a luare a unei măsuri privative de libertate.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică