Tragedia de la Slimnic a marcat o întreagă comunitate. Un accident cât se poate de stupid a adus moartea a două femei. În urma lor au rămas patru copilași și multe râuri de lacrimi.
Totul s-a petrecut marți, în jurul orei 19.00. Polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Șelimbăr au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină de urgență pe drumul dintre Slimnic și Mândra. Șoferul tractorului, care este și soțul tinerei de 22 de ani, decedată la spital, este cel care a alertat autoritățile.
Vezi aici detalii despre cele două mămici decedate
Brațul remorcii s-a desprins
„La data de 24.09.2019, orele 19.00, lucrătorii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către conducătorul unui tractor, cu privire la faptul că în timp ce se afla în extravilanul localității Slimnic, la volanul unui tractor ce tracta 3 remorci, una dintre acestea s-a răsturnat și a ranit 3 persoane, dintre care una este decedata”, relatează Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma cercetărilor de la fața locului, polițiștii au stabilit cum anume s-a petrecut nenorocirea.
Tractorul se deplasa dinspre zona denumită popular „Dealul Păduchelui”, înspre DJ107B, tractând trei remorci încărcate cu cartofi, iar deasupra cartofilor, în prima remorcă, se aflau 3 persoane de sex feminin, și anume cele două femei decedate, de 22 și 43 de ani, și minora de 14 ani. În timp ce cobora dealul, sistemul de asigurare al primei remorci s-a rupt, astfel că brațul sistemului s-a agățat de roata din spate a tractorului care s-a răsturnat, după care, din cauza încărcăturii, s-a răsturnat și remorca. Cele trei persoane ce se aflau în remorcă au fost prinse sub aceasta.
Primarul din Slimnic se gândește să declare doliu în comună
Ioan Șurean, primarul comunei Slimnic, se gândește să vorbească cu consilierii locali să declare zi de doliu în comună. Acesta este șocat de cele întâmplate și spune că, în primărie, s-au strâns deja bani pentru a ajuta familia femeii de 43 de ani.
„Familia femeii de 43 de ani e o familie necăjită. Am strâns bani în Primărie, de la fiecare, să îi ajutăm. Vrem să facem o donație”, spune Ioan Șurean, primarul comunei Slimnic.
Cât despre fata de 22 de ani, primarul povestește că provine dintr-o familie de oameni muncitori și harnici.