FOTO Weinfest 2019 a fost evenimentul anului la Mediaș

Weekend-ul trecut, în inima zonei denumită, încă din 1206, Țara Vinului (Weinland), a avut loc un eveniment marcant pentru istoria și industria viticolă din România: Weinfest Mediaș 2019. FOTO Weinfest 2019 a fost evenimentul anului la Mediaș

Din efortul conjugat al trei asociații neguvernamentale, parte a unui concept mai larg de refacere a adevărului istoric și de promovare a istoriei viticole locale și zonale, cu sprijinul a zeci de companii și parteneri din zonă și naționali și în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, s-a realizat un eveniment de excepție, care a adunat profesioniști, pasionați și interesați de zona de vin și gastronomie. Dar cea mai mare susținere și suport, fără de care reușita acestui eveniment nu ar fi atins cotele actuale, a venit de la sponsorul principal al evenimentului, compania Romgaz.

Turrepitz – paznicul cetății, senzația unui eveniment de înaltă ținută

Timp de trei zile, paznicul cetății Mediaș din Turnul Trompeților a părăsit rutina sa deja seculară, în momentul în care cei prezenți la deschiderea festivalului i-au scandat într-un glas numele: „Turrepitz, Turrepitz, Turrepitz”. Gazdă a evenimentului, Turrepitz a fost prezent pe toate materialele publicitare și în mijlocul oamenilor, fiind vedeta evenimentului pe toată durata acestuia, conducând regina de vin și făcând sute de poze cu cei prezenți. La închiderea ediției din acest an, Turrepitz a revenit la locul lui de pe turn, la îndatoririle pe care le are de sute de ani. FOTO Weinfest 2019 a fost evenimentul anului la Mediaș

Surpriză muzicală de proporții în cadrul evenimentului Weinfest Mediaș!

Alături de artiștii care i-au încântat pe cei prezenți în vechea piață din cetate – Proconsul, Mircea Baniciu, JazzyBit și Amalia Gaiță, Walter Ghicolescu, prezent și el ca invitat pe scenă, a făcut cadou organizatorilor imnul de vin al Mediașului. Pe versurile lui Teodor Morar, acesta a captivat instantaneu inimile celor prezenți care, încă de la a doua interpretare, fredonau deja melodia. În semn de mulțumire, Turrepitz a și dansat cu un coorganizator al evenimentului. FOTO Weinfest 2019 a fost evenimentul anului la Mediaș

Personalități din lumea vinului și gastronomiei prezenți la Weinfest Mediaș

Au onorat cu prezența acest eveniment: Cosmin Tudoran – Profu’ de vin și jurat Master Chef, care a participat la activitățile evenimentului, inclusiv la Show-ul culinar de nivel internațional susținut de câștigătorul locului 3 mondial la concursul profesional „The first World King Chefs Competition” și președinte al Euro-Toques România, Radu Zărnescu; Chef Marius Rafa, având o experiență de peste zece ani în industria Horeca și proprietar al vestitului restaurant „Pardon” din Sibiu, și echipa „Master of Flames” au completat pleiada de specialiști gastronomi. Onorantă a fost și prezența baronului austriac Jakob Von Kripp și a soției sale, Ileana, proprietarii istoricului domeniu viticol Știrbey.

De asemenea, Masterclass-ul „Wine, food and pairing” a fost susținut de Wine Ambasador Diana Pavelescu, Secretarul General al Asociației Degustătorilor Autorizați din România și jurat pentru cele mai importante concursuri internaționale de vin: Concours Mondial de Bruxelles, Berliner Wein Trophy, ICWB. Diana Pavelescu este una dintre cele mai admirate profesioniste din România, cu o experiență de peste 15 ani și calificare WSET nivelul 3. FOTO Weinfest 2019 a fost evenimentul anului la Mediaș

Sold-out înainte de începerea evenimentului, Masterclass-ul de pahare al Ambasadorului Riedel în România, domnul Valentin Ceafalău, a fost o încântare maximă pentru toți participanții. Cu peste 16 ani de experiență, 10 participări la Concours Mondial de Bruxelles și mii de note de degustare publicate în lumea vinului, el a exaltat simțurile celor prezenți în stilul caracteristic prezentărilor de nivel internațional Riedel.

Domnul Tiberiu Onuțu, fondatorul conceptului viesivin.ro a susținut poate cel mai important Masterclass pentru ce înseamnă reconstrucția istorică viticolă a orașului care, între anii 1500 și 1800, stabilea impozitele în funcție de prețul unei găleți de vin, iar prețurile în piață, în funcție de prețul unei găleți de must. Astfel, Masterclass-ul de Fetească Regală, soi originar de la Daneș și denumit astfel de Ambrosi de la Mediaș, a dezvăluit participanților istoria și detaliile soiului și a dat ocazia participanților să deguste diverse tipuri de Fetească Regală din câteva zone ale țării. FOTO Weinfest 2019 a fost evenimentul anului la Mediaș

Alte evenimente culturale incluse în programul evenimentului

Expoziția de pictură vernisată la Galeria Cirus, organizată de domnul Vasile Popescu și având ca temă vinul, vița și strugurele, o ștampilă realizată de domnul Liviu Pintican, pasionat în acest domeniu și acceptată de Poșta Română în data de 20 Septembrie la Oficiul Poștal nr.1 din Mediaș, piese de teatru interpretate de trupa „Noi și atât” și, nu în ultimul rând, predarea ștafetei între Reginele Vinului de la Mediaș, din 2018 către 2019, au completat în mod fericit evenimentul pe care medieșenii, iubitori ai vinului din toate colțurile țării și invitații l-au savurat cu plăcere.

Organizatorii – Asociația Locului Natal Mediaș, Asociația Ardealul Mediaș și Asociația Pusteblume Mediaș – mulțumesc tuturor celor implicați: sponsori, parteneri, parteneri media, între care trebuie amintiți Regiunea Gastronomică Europeană Sibiu 2019, Primăria Municipiului Mediaș și sponsorul principal, Romgaz.

Turrepitz, varianta de festival în straie de sărbătoare, mulțumește creatorului său, Daniela Tulai-Depner și celor care au finanțat coborârea de pe turn și îmbrăcămintea, compania Geo Fun.

Ultima oră