LIVE: Începe CibinFEST - Zece zile de distracție bavareză în Piața Mare din Sibiu -

Atmosfera bavareză revine și în acest an în Piața Mare din Sibiu. Vreme de zece zile, sibienii și turiștii se vor distra într-un mare fel într-un cort gigant, vor dansa, vor bea și vor mânca, iar cei mici se vor bucura în parcul de distracții.

Zece zile de distracție și voie bună
Noutatea acestui an vine prin faptul că, față de 2018, organizatorii au făcut posibil ca în 2019 să avem parte de zece zile de distracție. De asemenea, începând cu această ediție, sunt amplasate două corturi în centrul orașului. Cel gigant, de 2.400 metri pătrați, este destinat distracției, iar cel mediu este destinat zonei de mâncare.

LIVE: Începe CibinFEST - Zece zile de distracție bavareză în Piața Mare din Sibiu -

„Partea de mâncare am reorganizat-o, ne referim aici la bucătărie și locul de servire. Am montat un cort alăturat cortului mare, unde acum e mai mult loc. Vom evita astfel aglomerația și cozile. De asemenea, față de anul trecut, am revenit la o perioadă mai lungă pentru distracție”, spune organizatorul CibinFEST, Andrei Drăgan. LIVE: Începe CibinFEST - Zece zile de distracție bavareză în Piața Mare din Sibiu -

Sute de locuri rezervate
Deși evenimentul se desfășoară în cel mai mare cort amplasat vreodată în Piața Mare din Sibiu, 2.400 de metri pătrați, locurile în cort au părut mai tot timpul insuficiente. De aceea organizatorii au considerat important serviciul de rezervare a meselor și l-au dezvoltat pentru a putea asigura din timp iubitorilor de CibinFEST locul la distracția incendiară de anul acesta. Până în acest moment, au fost rezervate online 400 de mese. De menționat este faptul că accesul în cort este gratuit, iar rezervarea nu este obligatorie. LIVE: Începe CibinFEST - Zece zile de distracție bavareză în Piața Mare din Sibiu -

Târg de toamnă și parc de distracții pentru cei mici
Și în acest an, cei mici vor avea și ei parte de distracție. Va fi amplasat un parc de distracții, un carusel, un trenuleț și un trenuleț turistic.
De asemenea, în jurul cortului, va exista și un târg de toamnă cu 30 de căsuțe cu produse din toate categoriile, tipice pentru turiști.

Muzică pe placul sibienilor
Se știe că muzica este sufletul petrecerii, de aceea organizatorii au ales doar formații și artiști care se mulează perfect pe ambianța CibinFEST și au o conexiune specială cu publicul. Astfel, Die Spatzen 2000 vor concerta între 26 – 27 – 28 septembrie, Die Dorfer vor concerta în 19 – 20 – 21 – 22 septembrie, iar Hermanstadt ’07 în 23 – 24 – 25 septembrie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică