Mai sunt două luni până la deschiderea vestitului târg de Crăciun de la Sibiu, iar pregătirile sunt în toi. Expozanții au fost aleși, iar organizatorii spun că și în acest an vom avea un număr de 110 căsuțe.
Noutatea pe care o aduc organizatorii publicului în acest an este aceea că vom avea parte de mai mulți expozanți ce ne prezintă marfă lucrată manual. Dintre cei peste o sută de expozanți, treizeci sunt noi.
Andrei Drăgan, organizator al Târgului de Crăciun, a povestit, pentru Ora de Sibiu, că expozanții de hand-made „au prins curaj” și sunt din ce în ce mai interesați să apară la târg. Încă din luna iulie, s-a aflat care sunt aceștia, astfel că au timp până la deschiderea târgului să își pregătească marfa.
Târgul de Crăciun va începe în data de 15 noiembrie. Zona centrală a orașului va fi cuprinsă din nou de magie. Detalii despre iluminatul festiv AICI.
Cred ca mai repede expozanții de hand-made „au prins curaj” sa plateasca chiriile cerute 😉
Pacat, eu speram ca si in anul asta sa pot cumpara inimi hidoase de plus de care n-au scapat vanzatorii de valentine’s day sau alte chinezarii luminoase cu care nu mai faci nimic odata ce ai ajuns acasa.