Pompierii sibieni au fost solicitați să intervină în Sibiu, pe Calea Dumbrăvii, acolo unde a izbucnit un incendiu la o magazie.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu echipaje de pompieri militari și un echipaj de prim ajutor medical calificat Smurd în municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească”, anunță reprezentanții ISU Sibiu.
Salvatorii sibieni au acționat prompt și au lichidat incendiul în cel mai scurt timp.
A fost afectată anexa gospodărească în proporție de 10%, cauza probabilă de izbucnire a incendiului fiind determinată de efectul termic al unei țigări aprinse.