Cunoscutul regizor Alexandru Darie a murit miercuri după ce a fost internat două săptămâni la Terapie Intensivă la Spitalul Fundeni. Avea 60 de ani, era directorul teatrului Bulandra și ful cunoscutului actor Iurie Darie, scrie digi24.ro
Regizorul în vârstă de 60 de ani a fost diagnosticat cu ciroză în urmă cu mai mulți ani, dar, în ultima vreme, starea sa de sănătate s-ar fi agravat, aflându-se pe lista de transplant hepatic.
Actriţa Anca Pandrea a confirmat pentru Mediafax că regizorul Alexandru Darie a murit miercuri. „A murit acum două ore, m-a sunat familia să mă anunţe. I-am aprins o lumânare. Nu am putut să merg la el la spital si nici la înmormântare nu voi merge. După Iura (moartea lui Iurie Darie, tată lui Alexandru Darie), eu nu mai merg la nicio înmormântare. Mă înţelegeam foarte bine cu Ducu, nu am avut nimic unul ce celalalt. Dumnezeul să-l odihnească!”, a mai spus actriţa.
O carieră prodigioasă. Cine a fost Alexandru (Ducu) Darie
Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu, este unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate.
A studiat regia de teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, pe care a absolvit-o în 1983.
În studenție a regizat spectacolul „Paracliserul”, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat marele premiu pentru cea mai bună producție la Festivalul International al școlilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.
În 1992, regizorul a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze „Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii.
Alexandru Darie a regizat şi spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar și la Globe Theatre Tokio, Japonia.
În ianuarie 1995 a regizat „Trei surori”, de Anton Cehov, premiat de Asociația Criticilor de Teatru și de Uniunea Teatrală din România (UNITER).
În 1998, a montat la Teatrul Nottara o curajoasă adaptare a piesei „Viforul”, cu Stelian Nistor.
Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006 – 2011, a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizație înființată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinități și momente hotărâtoare.
A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului XX, precum „Visul unei nopți de vară”, „Poveste de iarnă”, „Trei surori”.
Despre „Visul unei nopţi de vară”, cu care la începutul anilor ’90 a susținut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că este cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook.
Ducu Darie a jucat și în filme, precum „Galax, omul păpuşă” (1984), de Ion Popescu-Gopo, dar și mai recenta peliculă „Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob (2015).