Creste valoare bonurilor de masă - Îți ajung să mănânci zilnic la Kontiki

Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din 2020. Proiectul de lege care a primit deja raport pozitiv la Comisia de Muncă din Parlament prevede ca un bon să valoreze 20 de lei, de la 15,8 lei cât e în prezent, scrie digi24.ro

Proiectul legislativ, propus pentru adoptare în Senat, are în vedere majorarea valorii nominale a tichetului de masă la 20 de lei.

Creste valoare bonurilor de masă - Îți ajung să mănânci zilnic la Kontiki

„Valoarea actuală a unui tichet de masă de 15,18 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Totodată, iniţiatorii subliniază că valoarea de aproximativ trei euro a tichetului de masă în România este una dintre cele mai mici din Europa unde ajunge la sume între şase şi 11 euro.

„Tichetele de masă aduc la bugetul public venituri bugetare echivalente cu o rata de impozitare de circa 40%. Aceasta înseamnă o eficienţă foarte bună a tichetelor de masă în asigurarea veniturior bugetare (mai mare decât eficienţa tuturor impozitelor şi contribuţiilor sociale actuale), iar această eficienţă se explică tocmai prin „ecoul” pe care, prin natura şi funcţionarea lor, tichetele de masă îl au în economia reală, respectiv în cea nominală. Prin urmare, creşterea valorii nominale a tichetelor de masă la 20 de lei va genera venituri suplimentare la bugetul public.

Crescând valoarea nominală a tichetelor de masă statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană. Creşterea valorii nominale se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi, în consecinţă, în veniturile bugetului de stat, deoarece este supus impiozitarii”, mai scriu iniţiatorii în expunerea de motive.

Propunerea legislativă a fost înaintată de cinci parlamentari PSD şi a primit raport favorabil la Comisia de Muncă la finalul săptămânii trecute.

În august, Ministerul Muncii propunea printr-un proiect de ordin ca valoarea tichetului de masă să nu depăşească 15,18 lei. Aceeaşi valoare fusese propusă şi pentru primele luni ale anului următor, respectiv până în martie 2020.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică