zi de mare sărbătoare - înălțarea sfintei cruci aduce aminte de patimile mântuitorului

Înălțarea Sfintei Cruci este una din cele mai vechi sărbători creștine. Este sărbătorită pe 14 septembrie, ziua în care se consideră că vara a luat sfârșit și începe toamna. 

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin.

zi de mare sărbătoare - înălțarea sfintei cruci aduce aminte de patimile mântuitorului

Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci este marcată prin post aspru, crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.

Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, pe 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Aceeaşi sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei invinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci în fiecare an, la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.

Datini şi obiceiuri de Ziua Crucii

Ziua de 14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează aceasta zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Tot în această zi, în Bucovina se făceau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De exemplu, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică