Ilie Carabulea inculpat într-un nou dosar de crimă organizată
Credit foto: România Liberă.

Ilie Carabulea, alături de fiul său, Oprea nicolae, Angela Toncescu, fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dar și alte persoane, au fost trimise în judecată după ce Curtea de Apel Alba Iulia a finalizat în procedura de cameră preliminară contestaţiile depuse de inculpaţi în dosarul ”Carpatica Asig”, împotriva soluţiei prin care Tribunalul Sibiu a constatat legalitatea sesizării isntanţei şi a rechizitoriului, scrie adevarul.ro

Procurorii DIICOT îi acuză că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 70 milioane de lei. Potrivit Agerpres, în 24 iunie, magistraţii de la Tribunalul Sibiu au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 5 septembrie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT- Biroul Teritorial Sibiu, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 56/D/P/2015, „cu excepţia celor excluse” prin încheierea de cameră preliminară din data de 10 mai 2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară.

Ilie Carabulea inculpat într-un nou dosar de crimă organizată

De menţionat că instanţa a constatat, în 10 mai, nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate, respectiv prelungite, excluzând din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică sus-menţionate. În conformitate cu Decizia CCR nr. 22/18 ianuarie 2018, instanţa a dispus îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menţionate, precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul DIICOT.

Tribunalul Sibiu a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Ilie Carabulea, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals, evaziune fiscală, spălare de bani, în formă continuată, şi Oprea Nicolae Carabulea, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals, delapidare, folosirea cu rea credinţă a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia, în formă continuată (5 acte materiale).

De asemenea, instanţa a dispus începerea judecăţii cauzei şi în ceea ce o priveşte pe Angela Toncescu, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată (cel puţin 6 acte materiale), faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals informatic, în formă continuată, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals. Aceeaşi decizie a fost dispusă şi pentru Maria Coşa, Georgeta Crideanu, Liviu Andrei Stoicescu, Gheorghe Năşărău, Ana Popa şi Adrian Văcaru, precum şi pentru SC Romticket SA şi SC Carpatica Asig SA.

Împotriva încheierii Tribunalului Sibiu au formulat contestaţie atât DIICOT, cât şi inculpaţii. Aceste contestaţii s-au judecat miercuri, 11 septembrie, la Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă care a stabilit ca termen de pronunţare data de 18 septembrie 2019. În urmă cu trei ani şi jumătate, în primăvara lui 2016, omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său, Oprea Nicolae, şi alţi trei inculpaţi au fost arestaţi în dosarul Carpatica Asig. Ei au fost puşi în libertate după ce CA Alba Iulia a constatat că în dispozitivul încheierii Tribunalului Sibiu nu s-a menţionat perioada pentru care s-a dispus această măsură preventivă, precum şi data până la care arestarea preventivă a fost dispusă. Prejudiciul cauzat este, potrivit procurorilor, de aproximativ 70 milioane de lei. Potrivit informaţiilor date publicităţii în 2016, inculpaţii au fost acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmăreau protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asigurări şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România.

Ilie Carabulea a fost condamnat de instanţa supremă, pentru fapte de corupţie, în 2017 la 5 ani de închisoare într-un alt dosar, ASF Carpatica, fiind liberat condiţionat din Penitenciarul Aiud în iunie 2018. Omul de afaceri a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică