A murit un mare cântăreț american. Avea 70 de ani și multe hit-uri ascultate în toată lumea

Eddie Money, care a încântat prin hituri precum “Take Me Home Tonight” şi “Baby Hold On”  a  murit după ce a suferit complicații în urma unei intervenții chirurgicale pe cord. Cântărețul avea 70 de ani. 

Artistul a murit vineri, la Los Angeles, potrivit tmz.com.

În august, Eddie Money a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer la esofag în fază terminală. Artistul a făcut anunţul într-o înregistrare video care a fost inclusă în episodul din 12 septembrie al reality show-ului în care apărea, “Real Money”, difuzat de AXS TV.

Money, printre ale cărui hituri se numără “Two Tickets to Paradise”, a spus atunci că soarta sa este “în mâinile lui Dumnezeu”.

În înregistrarea video, Money a mai spus că a descoperit că are cancer după un control medical de rutină. Artistul a aflat că boala se răspândise deja la ficat şi la nodulii limfatici.

Eddie Money, unul dintre artiştii americani de succes în anii 1970 – 1980, a avut numeroase probleme de sănătate în ultimii ani, cel mai recent fiind supus unei operaţii pe cord, după o pneumonie, anul acesta. Money a fost nevoit astfel să îşi anuleze turneul programat în această vară.

Printre hiturile lui Eddie Money, născut Edward Joseph Mahoney, în Blooklyn, New York – se mai numără “Baby Hold On”, “Maybe I’m a Fool”, “Think I’m in Love”, “Shakin'”, “Walk on Water”, “The Love in Your Eyes” și “Peace in Our Time”. În cariera sa de peste patru decenii, artistul a vândut peste 28 de milioane de discuri.

Ultima oră