Documente inedite scoase ”la lumină” la Biblioteca ASTRA, de ziua Limbii Române

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Române (31 august), Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu aduce în atenția publicului documente inedite aflate în patrimoniul Fondului Special. Sunt scoase la lumină o serie de volume al căror subiect este limba română: manuale, cărți de citire și abecedare din perioada interbelică, lucrări care cuprind exerciții de gramatică și compunere.

Scopul acestei acțiuni este de a sensibiliza publicul în ceea ce privește modul în care era abordat studiul limbii române, prin intermediul lecturii și al scrisului, în perioada interbelică. Demersul face parte din strategia bibliotecii de valorificare a materialelor aflate în colecțiile acesteia.

Documente inedite scoase ”la lumină” la Biblioteca ASTRA, de ziua Limbii Române

De asemenea, cu aceeași ocazie, în această săptămână, pe sediul Bibliotecii Județene ASTRA a fost arborat drapelul național, ca un testimonial a importanței limbii române în formarea identității cultural naționale. Acest drapel gigant va rămâne permanent pe clădirea instituției noastre.

„Fondul Special a fost creat pentru a păstra documente valoroase pe care regimul comunist le-a cenzurat. Prin intermediul a numeroase manuale și cursuri, marii dascăli români au transmis cunoștințele generale și specifice necesare unei educații solide. Prima parte a secolului al XX-lea a fost perioada în care limba română a evoluat semnificativ, învățământul românesc preuniversitar și universitar fiind intens dezvoltat”, menționează Silviu Borș, manager al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Imagini din volumele selectate sunt reproduse într-o serie de cărți poștale prin intermediul cărora sunt evidențiate detalii referitoare la predarea limbii și literaturii române, într-o perioadă înfloritoare a învățământului românesc. Din paginile acestor neprețuite cărți reies o serie de trăsături specifice epocii, având ca element comun fundamental respectul pentru limba română, istoria, cultura și identitatea românilor de pretutindeni. Cărțile poștale vor fi împărțite sibienilor de către voluntarii Bibliotecii ASTRA din Sibiu.

Lucrările integrale sunt disponibile la compartimentul destinat Fondului Special și Depozitului Legal, al cărui custode este bibliotecara Iustina Fieraru. Utilizatorii interesați să consulte aceste materiale au acces de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică