FOTO Premieră la Sibiu - Noul prefect susţine construirea spitalului de pe Drumul Hoților

Pentru prima dată în ultimii ani, toate autorităţile din Sibiu, indiferent de culoarea politică sau de susţinere, afirmă că susţin construcţia noului spital aproape de aeroport şi autostradă. Fost asistent medical, noul prefect, Maria Minea, anunţă că va face totul să susţină construcţia spitalului pe Drumul Hoţilor.

Prefect, fost asistent medical: „Cea mai bună variantă, construcţia unui spital nou”

„Condiţiile în care se desfăşoară actul medical în clădirea în care funcţionează Spitalul Judeţean sunt improprii în sensul în care, cel puţin eu aşa am informaţii şi am înţeles, circuitele necesare unei asemenea structuri nu sunt conform standardelor care sunt cuprinse în actele normative care reglementează această situaţie. Am înţeles că, clădirea spitalului este afectată într-un procent important de igrasie şi evident că asta presupune ca clădirea respectivă să suporte nişte lucrări de reabilitare complexe sau, cea mai bună variantă, construirea unui spital judeţean care să corespundă standardelor de funcţionare după legea care este în vigoare, Legea 95 şi care să ne aducă nouă, cetăţenilor judeţului Sibiu, (…) servicii de calitate la standardele pe care le găsim şi în ţările UE”, a declarat noul prefect, Maria Minea, miercuri, într-o conferinţă de presă. Aceasta susţine Consiliul Judeţean şi Primăria Sibiului să facă spitalul pe locul deţinut în prezent. „Am înţeles că au fost discuţii între instituţia prefectului şi Consiliul Judeţean din care a reieşit că, amplasamentul a fost stabilit de către Consiliul Judeţean,  deci propunerea dânşilor a fost luată în considerare. Cred că este o variantă bună, este alegerea cea mai bună şi că la această dată, demersurile sunt în fază de întocmirea studiului de fezabilitate”, a mai spus Minea. Potrivit acesteia, „în tinereţe a fost şi asistent medical”.

 

Ultima oră

2 răspunsuri la “FOTO Premieră la Sibiu – Noul prefect susţine construirea spitalului de pe Drumul Hoților”