Obligaţi să se "căsătorească" - ALDE şi PRO România nici nu se cunosc la Sibiu

Nici nu au „divorţat” bine de PSD, că cei din ALDE Sibiu au fost nevoiţi să se „căsătorească” cu cei din PRO România, deşi habar nu au cine sunt. Aşa arată ultimele 24 de ore pentru sibienii din partidele lui Tăriceanu şi Ponta. Aflaţi cu sediile la mică distanţă unii de alţii, la câteva sute de metri, cei din ALDE şi PRO România nu s-au văzut măcar la faţă, se ştiu din poze.

Gigi Feţeanu (PRO România Sibiu): „Nu îl ştiu pe domnul Tocaciu”

Liderul filialei judeţene a partidului PRO România, Gigi Feţeanu, spune că nu îl cunoaşte pe preşedintele ALDE Sibiu, Ovidiu Gheorghe Tocaciu. „Cu cei de la Sibiu, cu domnul Tocaciu, sincer, nu mă cunosc, urmează să ne întâlnim”, a declarat marţi, Gigi Feţeanu. Despre viitoarea colaborare cu colegii din ALDE, Feţeanu este rezervat încă: „Despre colaborare, încă nu mă pot pronunţa”.

Tocaciu (ALDE Sibiu): „Din PRO România Sibiu îl cunosc pe domnul Sava, de la PMP”

Întrebat şi el cum crede că va fi colaboarea cu PRO România la Sibiu, liderul ALDE Sibiu, Ovidiu Gheorhje Tocaciu, a declarat: „Sincer, nu-l cunosc decât doar pe domnul Sava, cu care am fost coleg la PMP.” Augustin Sava este fostul director al Aeroportului Internaţional din Sibiu, fost membru PMP cu Tocaciu şi actual membru PRO România. ALDE şi PRO România urmează să discute şi să negocieze împreună, cum îşi împart secţiile de vot, pentru alegerile prezidenţiale, adică cine va fi în fiecare secţie din judeţ. „Noi trebuie să ne punem de acord cu oamenii în secţiile de vot. Oamenii în secţii o să-i punem cu acordul ambelor partide. În rest, susţinere din punct de vedere logistic”, explică Tocaciu.

Actorul Mircea Diaconu susţinut şi la Sibiu de ALDE şi PRO România

Cei din ALDE şi PRO România din Sibiu vor face campanie electorală, la prezidenţiale, pentru actorul Mircea Diaconu, un independent. Surse au declarat pentru Ora de Sibiu, că cei din ALDE şi PRO România nu vor contribui cu bani la campania lui Diaconu, actorul urmând să se autofinanţeze.

Ultima oră