Bărbatul care a amenințat cu moartea un sibian la Apoldu de Jos este cunoscut ca fiind o persoană cu tulburări psihice. Se pare că omul a fost internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu.
Oamenii din zonă îl cunosc pe bărbatul care, joi noapte, a intrat în curtea unui sibian și l-a amenințat cu un cuțit, iar asta fiindcă nu este la prima întâmplare de acest gen. Acesta a fost implicat în mai multe altercații, două dintre ele fiind înregistrate la Poliție.
În 2016, bărbatul și-a agresat concubina, care a depus o plângere împotriva lui. La o zi distanță însă, aceasta și-a retras-o. De altfel, în urmă cu aproximativ un an, pe fondul consumului de alcool, omul s-a luat la bătaie cu prietenul de băutură. Niciunul dintre ei nu a depus o plângere.
Bărbatul este în evidența persoanelor cu tulburări psihice. Se pare că acesta a fost internat de mai multe ori la Spitalul Numărul 3 din Sibiu. De regulă, este lăsat să plece acasă după câteva zile, pentru că, atunci când își ia medicamentele, se poartă decent. O dată ce începe să consume alcool și lasă tratamentul deoparte, problemele încep.
În ceea ce privește amenințările cu moartea adresate bărbatului din Apoldu de Jos, polițiștii sibieni spun că au întocmit un proces verbal.
„În urma apelului efectuat prin sistemul unic apel de urgență 112, la fața locului a fost direcționat cel mai apropiat echipaj de poliție din sistemul de Ordine și Siguranță Publica. Apelantul a fost identificat în imobilul său. Persoana care a fost reclamată, din păcate, nu a fost găsită. În urma discuțiilor cu apelatul, polițiștii au înfocmit din oficiu un proces verbal de sesizare privind infracțiunea de amenințare, precizează Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu”.
Totodată, polițiștii care au intervenit, joi noapte, în Apoldu de Jos spun că nimeni nu l-a certat pe bărbatul agresat că a sunat la 112 și, de asemenea, nimeni nu i-a spus că va primi amendă dacă mai apelează numărul de urgență.