Polițiștii sibieni au depistat, miercuri, un hoț care a furat mai multe telefoane mobile dintr-un magazin din Shopping City. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
„În cursul zilei de ieri, în baza datelor și informațiilor obținute, polițiștii Secției nr.1 Poliție Rurală Șelimbăr au reușit depistarea unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
În fapt, în data de 21 august, reprezentantul legal al unei societăți comerciale din centrul comercial Shopping City Sibiu a sesizat în scris Postul de Poliție Șelimbăr faptul că, la data de 15.08.2019, un bărbat a sustras prin efracție, și anume ruperea butucului unei vitrine, patru telefoane mobile, producând un prejudiciu estimat la 3.600 lei.
Polițiștii Secției nr.1 Poliție Rurală Șelimbăr au desfăşurat cu celeritate multiple activităţi de cercetare şi investigaţie, verificări, căutări, astfel că în jurul orei 15.00, într-un autovehicul depistat în Șelimbăr au identificat un bărbat în vârstă de 32 de ani, sibian, asupra căruia plana suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit această faptă.
În urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului, polițiștii au găsit unul din cele patru telefoane sustrase. Cu privire la celelalte 3, tânărul a declarat că le-a amanetat la o casă de amanet din municipiul Sibiu.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că tânărul este cercetat în alt dosar penal privind infracțiunea de furt, existând dispusă împotriva sa măsura privativă de libertate a arestului la domiciliu.
Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr l-au reținut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Cercetările în acest dosar continuă.
sigur era oltean!