Cu o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, SC Drumuri și Poduri SA Sibiu a realizat deja în primele șapte luni ale anului 80% din lucrările de întreținere și reparare a drumurilor județene stabilite pentru anul 2019 de Consiliul Județean Sibiu. Ovidiu Spătari, director general al societății, vorbește într-un interiu despre cum reușește să atingă performanțe economice și despre strategia de creștere a capacității de producție.
Rep: Cifra de afaceri a societății Drumuri și Poduri SA Sibiu, comparativ cu anul trecut, relevă o creștere semnificativă de aproximativ 57%, respectiv 6,9 milioane lei. Ce strategie a stat la baza acestei creșteri?
Ovidiu Spătari: Rezultatul foarte bun înregistrat de către societate în primele 7 luni ale anului 2019 are la bază creșterea semnificativă a capacității de producție prin mărirea productivitătii muncii, ca rezultat al aplicării programului de investiții, reglementarea contractuală a furnizării la timp cu costuri reduse și de calitatea materiilor prime, precum si conditiile meteorologice care au permis desfășurarea în bune condiții a lucrărilor.
Rep: Sunteți societate aflată în proprietatea și coordonarea Consiliului Judetean Sibiu, care prestați activitatea de întreținere și reparații a drumurilor judetene în baza unui acord cadru. Care este valoarea realizăriilor fizice la 7 luni la Programul de întretinere și reparații drumuri judetene al CJ Sibiu – 2019?
O.S: Societatea execută, în baza acordului cadru cu Consiliul Județean Sibiu, o serie de activități diverse și complexe de întretinere și reparații a întregii infrastructuri rutiere județene, în lungime totală de 950 Km. ce includ: activitatea de deszăpezire, execuție marcaje și montare indicatoare rutiere, estetica și curățarea șanturilor, cosiri, tratamente bituminoase și plombări, asternere covoare asfaltice precum și reparațiile lucrărilor de arta de infrastructură (poduri, ziduri de sprijin, descărcari, etc). Avand în vedere creșterea semnificativa a capacității de productie la data de 31.07.2019, lucrărille stabilite prin programul mai sus menționat au fost realizare în proportie de 80% fiind executate deja, pe lângă activitățiile curente ,19 Km. de tratament dublu si simplu bituminos precum și peste 39 Km de covoare asfaltice noi.
Rep: Ce ne puteți spune despre programul propriu de investiții?
O.S. Programele de investiții urmăresc strategia proprie a societății privind dezvoltarea capacității de productie. Astfel, în anii precedenti am urmărit dezvoltarea capacității proprii de transport – necesară în asigurarea logistică a prestației în sezonul rece, precum și achiziția de echipamente și utilaje cu productivitate mare în vederea execuției unor activități complexe și diversificate. Pentru perioada următoare vom avea în vedere investiții în înlocuirea cu capacități noi sau modernizarea mijloacelor de producție existente – statia de mixtură asfaltică și stația de agregate.
Rep: Acordul cadru cu CJ Sibiu este primordial dar nu singular, Drumuri și Poduri SA activează intens și pe piața privată, cu contracte încheiate în urma desfășurării unor proceduri de licitații organizate de către alte unitati administrative teritoriale sau de către societăți private, în asociere sau subantrepriza. Care este situția în acest domeniu?
O.S.: Ca orice societate care prestează o activitate lucrativă, pe langa obiectivul principal de execuție a lucrărilor cuprinse în Programul CJ Sibiu, Drumuri și Poduri SA Sibiu participă pe piața privată locală executând lucrări de profil pentru terti, persoane fizice sau juridice sau prin vânzarea către acestea de materii prime pe care societatea le produce: mixtura asfaltică, emulsie cationică și agregate. Dupa primele 7 luni ale anului, s-au înregistrat creșteri semnificative și pe acest segment, obiectivul final fiind realizarea unui procent de +20% de creștere a cifrei de afaceri anuale a societății utilizând și venituri de acest gen.Trebuie precizat însă că nivelul veniturilor realizate din relația privată a societății depinde direct de cuantumul alocărilor bugetare pe care le asigură unitatea admintrativ – teritorială publică din Județul Sibiu sau cea guvernamentă la asigurarea dezvoltării infrastructurii rutiere proprii.
Rep: Drumuri și Poduri SA Sibiu execută și lucrări de infrastructură rutieră cu grad ridicat de dificultate. Care sunt cele mai complexe activități pe care le desfășurați?
O.S.: Evident, cele mai complexe sunt execuția și întreținerea lucrărilor de artă de infrastructură sau cele de oprire a efectelor inundațiilor și alunecărilor de teren. Pentru rezolvarea punctuală a acestor situații, societatea dispune de asistența tehnică de specialitate și de sprijinul specialiștilor din cadrul Consiliului Judetean Sibiu. Una din activitățiile cele mai importante și complexe ale societății este asigurarea viabilității celor 950 Km de drumurilor județene pe timpul iernii. Asigurarea desfășurării transportului rutier, a transportului școlar indiferent de situația vremii, comunicarea cu centrele de localitate și între instituții publice precum și accesul mijloacelor de intervenție în situații de urgență sunt prioritare pentru societate în perioada rece prin organizarea dispeceratului permanent, comunicarea publică și înființarea punctelor de intervenție permanente, în special în zona montană a județului.
Participanții la trafic pot obține non-stop informații despre trafic și starea drumurilor județene din județul Sibuu la telefon 0269-210884, pe website-ul www.drumuripodurisibiu.ro sau pe pagina de Facebook a societății