FOTO - La Ocna Sibiului se amanajează primul camping de rulote din România, finanţat de Ministerul Turismului

Ministrul Turismului, sibianul Bogdan Trif, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că în oraşul staţiune Ocna Sibiului se va face primul camping de rulote şi corturi din România, finanţat de minister, care ar putea fi gata în 2020. Termenul maxim de realizare a acestui camping este de patru ani de zile, spune primarul Claudiu Predescu.

Ministerul Turismului investeşte câteva milioane de lei la Ocna Sibiului pentru ca turiştii cu rulote să vină aici

FOTO - La Ocna Sibiului se amanajează primul camping de rulote din România, finanţat de Ministerul Turismului

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat joi, cu primarul din Ocna Sibiului, Claudiu Predescu, contractul prin care staţiunea sibiană beneficiază de peste 7 milioane de lei, ca să amenajeze două parcuri: Parcul Gării cu campingul şi Parcul balnear. „Mi-am dorit de foarte mult timp să ajung în Sibiu în calitate de ministru al Turismului să semnez un contract de finanţare. (…) Sunt zone exact ca şi oraşul Ocna Sibiului care ar putea trăi exclusiv numai din turism. (…) Acum mă aflu aici alături de dumneavoastră pentru a semna un contract de finanţare o staţiune balneoclimaterică. Mă bucur că sunt aici, în Sibiu. (…) Proiectul este în valoare de 7,6 milioane de lei, iar Ministerul Turismului finanţează 90 % din investiţia de bază”, a spus joi,  ministrul Turismului, Bogdan Trif. Potrivit lui Bogdan Trif, este pentru prima dată, când Ministerul Turismului finanţează amenajarea unui camping de rulote şi corturi în România, unde există puţine astfel de locuri. FOTO - La Ocna Sibiului se amanajează primul camping de rulote din România, finanţat de Ministerul Turismului

Fostul camping „Lacul fără fund” este o ruină. În Parcul Gării sunt aşteptaţi turiştii români şi străini din 2020

Viitorul camping de rulote şi corturi va fi amplasat în Parcul Gării din Ocna Sibiului, aproape de renumitele lacuri sărate. Ministrul Turismului speră ca această investiţie să fie finalizată până la finalul lui 2020. Primarul oraşului, Claudiu Predescu, estimează că în maxim doi ani de zile poate fi gata parcul de rulote, termenul prevăzut în proiect fiind de patru ani. Viitorul camping va putea găzdui 41 de rulote şi 20 de corturi, fiind prevăzut cu duşuri, toalete, loc de joacă pentru copii, un teren multifuncţional de sport, maşini de gătit, maşini de spălat vase, maşini de spălat haine, un loc de vizionare filme şi spectacole, loc de foc de tabără şi un lac mic, de agrement. În prezent, locul unde se va face campingul de rulote, este un teren împrejmuit cu un gard, plin de vegetaţie, pe care mai există câteva căsuţe de lemn, lăsate în paragină şi duşuri nefolosite, vandalizate. Aici, o perioadă de timp a existat un camping numit „Lacul fără fund”. FOTO - La Ocna Sibiului se amanajează primul camping de rulote din România, finanţat de Ministerul Turismului

Ocna Sibiului, o staţiune de o zi pentru aproape toţi turiştii. Nu ai unde să te cazezi

Staţiunea Ocna Sibiului este vizitată anual de 200.000 de turişti români şi străini, din care majoritatea vin doar pentru o zi, din cauză că nu există decât 500 de locuri de cazare, potrivit primarului Claudiu Predescu. În Ocna Sibiului nu se construiesc pensiuni şi hoteluri, din cauză că sezonul de vară durează în medie 60 de zile, perioadă în care vin majoritatea turiştilor, iar asemenea investiţii în locuri de cazare nu ar fi rentabile, susţine primarul Claudiu Predescu. Dacă va reuşi să amenajeze campingul de rulote în Parcul Gării şi Parcul balnear, primarul Claudiu Predescu, speră să crească numărul de turişti pe an, cu 3-4 procente. FOTO - La Ocna Sibiului se amanajează primul camping de rulote din România, finanţat de Ministerul Turismului

Ultima oră

Comentariul meu

Publică