Val de caniculă în toată țara - Temperaturile depășesc 35 de grade

Meteorologii au emis o informare meteo potrivit căreia, în următoarele trei zile, temperaturile vor fi extrem de ridicate în toată țara.

La nivel național, miercuri, joi și vineri disconfirtul termic va fi ridicat în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Astfel, miercuri – local în vestul, nord-vestul, sudul şi sud-estul ţării -, joi şi vineri – cu precădere în sud – se vor înregistra temperaturi maxime care vor atinge frecvent 35 de grade, iar izolat în jurul a 37 de grade, în special în Lunca Dunării.

Vremea se va menţine călduroasă, iar disconfortul termic va continua să fie ridicat şi pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică.

În București, miercuri, joi şi vineri, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi în cursul după-amiezelor pragul critic de 80 de unităţi în special în centrul oraşului.

Cerul va fi mai mult senin, iar temperaturile maxime vor atinge 35 – 36 de grade.

Sursa: Digi24

Ultima oră