Cea de a nouăsprezecea ediție a Festivalului Medieval Sibiu 2019 – Blestemul Vrăjitoarei, oferă trei zile de evenimente și spectacole care mai de care mai atractive. Turnirurile medievale, atelierele creative și concerte tematice, transformă Centrul Istoric al Orașului într-o mica urbe medievală. Festivalul începe vineri, 23 august, ora 9:30 și se încheie duminică, 25 august la ora 22:30, atunci când blestemul vrăjitoarei va fi ridicat.
PROGRAM FESTIVAL MEDIEVAL ‘’ BLESTEMUL VRĂJITOAREI’’
Festivalul va debuta vineri, 23 august, în Piața Mare din Sibiu cu Iarmarocul Medieval, de la ora 9:30 până la orele 23.00. Taberele medievale ale iarmarocului își vor expune lucrările în toate cele trei zile, iar sâmbătă 24 august și duminică 25 august, acesta va începe cu orele 10:00 și se va închide în jurul orelor 23:00.
Pe parcursul întregului festival, zilnic de la ora 11:00 vor avea loc, în Piața Mare următoarele evenimente :
Reciclare creativă – Cavaleri, Prințese și Mini-catapulte, până la ora 13.00, Jocuri cu specific medieval, până la ora 14.00, Tir cu Arcul – micii arcași din cetate se întrec la concursuri cu premii. Începând cu orele 13.00 până la orele 19.00, vor avea loc atelierul de pictură – Săbii (13:00-14:00; 14:00-16:30) , atelierul de confecționat coronițe pentru regi și regine (15:00-16:00) , jocuri cu specific medieval (15:00-19:00) , Jocul medieval – Turnul Cavalerilor (15:00) , ateliere confecționat păpuși de mână: Unicorni, Cavaleri și Domnițe (16:00-17:00) , Reciclare creativă – Cavaleri, Prințese și Mini-catapulte (17:00-18:00), Tir cu Arcul – micii arcași din cetate se întrec la concursuri cu premii (17:00-19:00 ), Joc medieval – Turnul cavalerilor (17:00), Origami: Castele si Dragoni (18:00-19:00), Joc medieval – Turnul cavalerilor (19:00).
Zi de vineri plină de evenimente
Prima zi de festival, cea de vineri 23 august, va aduce în fața celor care ajung în Piața Mare, animații și tehnici de luptă – tabere medievale, expoziții de costume, arme, armuri și piese de artilerie specifice perioadei medievale si expoziții de armament ofensiv și defensiv corespunzător secolelor IX – XII. De asemenea veți găsi aici numeroase ateliere pentru copii și adulți , cu pistă de inițiere în circ, jonglerie și echilibru. Un atelier de creație pentru copii este prezentat și de cei de la Teatrul Gong Sibiu, iar un altul de teatru interactiv pentru copii este făcut de cei de la Hocus Pocus Sibiu. În zona centrală, pe pietonala de pe Nicolae Bălcescu, vă veți întâlni și cu statuile Vivante interactive de la Teatru Vostru.
Începând cu ora 20 45 va avea loc PARADA FESTIVALULUI unde vor defila toate personajele magice afectate de blestemul vrăjitoarei Despina. Cei blestemați vor porni din Parcul Cetății și vor străbate Bulevardul Coposu – Piața Unirii – Pietonala Nicolae Bălcescu – Piața Mare. Ziua se va încheia cu recitalul medieval al celor de la Hoolloenek Hungarica de la ora 21.00 și cu un spectacol de teatru pirotehnic Balada Zmeului – Ordinul Solomonarior.
Demonstrații de tăiat cu spada și lupte demostrative în ziua a II-a
Ziua de 24 august aduce începând cu orele 11:00, un atelier de creație pentru copii de la Teatrul Gong. Tot de la aceeiași oră sunteți invitați și la ateliere creative de lucru în piele și cupru corespunzătoare perioadei medievale făcute de către Paladinii de Terra Medies. Mai apoi puteți asista la dansuri medievale puse în scenă de către Straja Cetății Sucevei. Terra Ultrasilvana, vă invită să participați interactiv la câteva demonstrații de tir cu arcul tradițional.
Peregrinii ne încântă cu un concert și animație stradală pe pietonala de pe Nicolae Bălcescu, iar în Piața Mare se întâmplă un spectacol de teatru pentru copii ”ALADDIN” de la Teatru Strada. Un alt moment interesant se petrece la atelierul de scriere medievală al Cavalerilor Cetății Roșii. Tot ei desfășoară și un atelier de manufactura medievală. Printre momentele importante ale zilei se numără cu siguranță și demonstrațiile de tăiat cu spada ale celor de la Anacronism.
Viața medievală a oamenilor din 1519 va fi experimentată de către oamenii prezentului prin antrenamente și demonstrații de luptă medievală cu Terra Ultrasilvana, la atelierele pentru copii și adulți de la Alandala Circus, precum și la workshop-ul despre muzica, arta, cultura si civilizația Evului Mediu prezentat de trupa Nomen Est Omen.
Ziua de sâmbătă ne aduce și povești despre Evul Mediu, farse medievale, scurte lupte demonstrative cu diferite categorii de arme. Paladinii De Terra Medies, vor pregăti cei mai curajoși cavaleri pentru a înfrunta blestemul Despinei. Cea de a doua zi a festivalului se va încheia cu spectacole de teatru medieval, ”Pactul regelui” al celor de la Asociația Culturală „Asserculis’’ și Cavalerii Coroanei – Teatru Strada. ”Desigur seara vă invităm să ne fiți alături la concertele medievale ale celor de la Nomen est Omen, Holloenek Hungarica, Truverii și Cimpoierii din Transilvania”, spun organizatorii evenimentului.
Spectacole în premieră în cea de a treia zi
Duminică este ziua care aduce ruperea blestemului Despinei și îi duce pe locuitorii anului 1519 înapoi în trecut. Ziua a treia de festival oferă bucurie, amuzament și ultimele repetiții pentru a înfrunta vrăjtoarea. Vor avea loc începând cu orele 11.00 : Atelier de creație pentru copii – Teatru Gong Sibiu, Ateliere creative de lucru în piele și cupru corespunzătoare perioadei medievale– Paladinii de Terra Medies, Atelier de scriere medievală – Cavalerii Cetății Roșii, Demonstrații de tir cu arcul tradițional (interactiv cu publicul) – Grupul de Reconstituire istorică Terra Ultrasilvana, : Atelier interactiv cu publicul de prezentare a armelor și a tehnicii de luptă – Grup de Reconstituire medievală Straja Cetății Sucevei.
Tot duminică avem parte de TRIXI SHOW – spectacol commedia dell arte – Teatru Aureliu Manea Turda și de Hoțul neprins – spectacol de teatru – Asociația Culturală „Asserculis’’. Asemenea zilei de sămbătă se vor regăsi și Demonstrații de tăiat cu spada – Anacronism, Scurte lupte demonstrative cu diferite categorii de arme – Paladinii De Terra sau Antrenemente și demonstrații de luptă medievală – Grupul de Reconstituire istorică Terra Ultrasilvana. Vor concerta Cimpoierii din Transilvania și Holloenek Hungarica.
Belgienii de la Prima Nocta, concert în premieră
Festivalul Medieval – Blestemul Vrăjitoarei se va termina alaturi de apariția în premieră a celor de la PRIMANOCTA care vor susține un concert medieval inedit. După trei zile de aventuri și pregătiri intense alături de oamenii prezentului, locuitorii Sibiului din anul 1519 se vor întoarce unde le este locul, iar dezlegarea definitivă a blestemului va fi marcată de spectacoul pirotehnic al celor de la Crispus – The Art of Fire.
Informații complete despre programul oficial al festivalului, găsiți pe www.fmct.ro și pe pagina de facebook /FestivalulMedievalCetatiTransilvaneSibiu. Festivalul ajuns la a nouăsprezecea ediție este organizat de către Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. Eveniment răcorit de Bergenbier. Partener de eveniment: Zacaria.