Poze rare cu Klaus Iohannis. Cum arăta Președintele României acum zeci de ani

Pe Președintele Klaus Iohannis îl știe toată lumea. Îl știe după înfățișarea de acum. Dar, cancan.ro a intrat în posesia unor poze cu actualul Președinte al României, de acum zeci de ani. 

Președintele României, Klaus Iohannis, tânăr
Klaus Iohannis era un tânăr înalt, cu părul blond vâlvoi, curtat de multe domnișoare. Însă el nu avea ochi decât pentru Carmen. Klaus era student la Cluj, la Facultatea de Fizică a Universităţii Babeş-Bolyai. În fiecare weekend, sau când avea liber, mergea la Sibiu să-şi vadă iubita. „În timpul facultăţii am cunoscut-o pe soţia mea, Carmen, dar în vechiul cerc de prieteni. A fost invitată de prieteni de-ai noştri care au rămas în Sibiu. Ne-am plăcut, pur şi simplu, iar chimia dintre noi depăşeşte orice descriere”, povesteşte Iohannis.

Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, sunt căsătoriți de aproximativ 29 de ani. Povestea lor de dragoste a început în studenție, iar de atunci reușesc să mențină vie iubirea dintre ei. Cea mai mare dovadă de dragoste a lui Klaus Iohannis pentru soţia sa, Carmen, este, poate, faptul că nu a părăsit România, atunci când familia lui a emigrat în Germania.

Poze rare cu Klaus Iohannis. Cum arăta Președintele României acum zeci de ani

Pe Klaus și Carmen Iohannis i-a unit pasiunea pentru drumeţii şi cea pentru şcoală. El a ajuns profesor de fizică, ea profesoară de engleză. Klaus Iohannis a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soție, prin intermediul unor prieteni sibieni. După șapte ani de relație și-au unit destinele șapte ani mai târziu, în 1989. „Am fost un cuplu de îndrăgostiţi mulţi ani. A durat mult până ne-am căsătorit. Ne-am cunoscut la 22 de ani şi ne-am căsătorit pe la vreo 29”, a completat Iohannis, în cartea sa „Pas cu pas”.

Ei au ales să rămână în România, deşi întreaga familie a lui Iohannis a emigrat în Germania. Imediat după absolvirea facultății, cei doi au lucrat ca profesori la Agnita și Sibiu.

După 1989, ei au ajuns să predea la liceele în care fuseseră cândva elevi, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, respectiv la „Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”.

Poze rare cu Klaus Iohannis. Cum arăta Președintele României acum zeci de ani

CÂȚI LEI CÂȘTIGĂ LUNAR KLAUS IOHANNIS
Toată lumea este curioasă cine aduce cei mai mulți bani în casă, Klaus Iohannis sau soția lui, Carmen. Ei bine, șeful statului este cel care aduce o sumă mai generoasă în familia lui.

Începând cu luna ianuarie 2019, salariul preşedintelui se ridică la 25.000 de lei, fiind cel mai bine plătit demnitar. A beneficiat deja de o majorare de 2.200 de lei de la 1 ianuarie.

Poze rare cu Klaus Iohannis. Cum arăta Președintele României acum zeci de ani

În ultimul an fiscal, Klaus Iohannis a încasat 165.100 de lei, salariul de preşedinte, faţă de 169.646 de lei în 2017 şi 196.155 de lei în 2016. Soţia lui, Carmen Iohannis, a încasat mai mulţi bani, ca profesor. Aceasta a câştigat, în total, 33.276 de lei ca profesor la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Astfel, dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 29.529 lei, în ultima declaraţie apar venituri de 35.829 de lei. În 2016, el menţiona venituri din chirii de 19.017 lei, potrivit Agerpres.

Poze rare cu Klaus Iohannis. Cum arăta Președintele României acum zeci de ani

Preşedintele mai deţine un cont în valoare de 210.000 de lei, înregistrându-se o creştere faţă de 2017, când avea suma de 170.000 de lei. În 2016, el avea în cont 221.000 de lei. Şeful statului deţine împreună cu soţia sa două apartamente şi trei case de locuit în Sibiu.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică