Foto Deputatul Usr Emanuel Ungureanu
Foto Deputatul Usr Emanuel Ungureanu

Vicepreşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, deputatul Uniunii Salvaţi România (USR), Emanuel Ungureanu, a criticat sâmbătă felul în care arată spitalele publice din Sibiu şi Cluj, afirmând că aici, „sistemul sanitar este la pământ, este o ruşine”. Spitalul de Pediatrie din Sibiu este singurul din Sibiu, care a fost lăudat de Ungureanu.

Dovada civilizaţiei este spitalul şi buda din spital”

„La sistemul sanitar, Sibiul şi Clujul sunt la pământ, sunt o ruşine. Nu trebuie să ne mai tot umflăm penele cu festivaluri. Dovada civilizaţiei este spitalul şi buda din spital”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu sâmbătă, într-o conferinţă de presă. Acesta a vizitat în ultimii doi ani spitalele din Sibiu şi a criticat felul în care arată toate secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, deşi aici s-au făcut investiţii semnificative şi majoritatea pacienţilor care completează chestionarele Ministerului Sănătăţii, se declară mulţumiţi, potrivit conducerii unităţii spitaliceşti. Ungureanu a criticat secţiile de Urgenţă de la Sibiu şi Cluj, afirmând că sunt prea mici şi că nu respectă circuitele în aşa fel încât pacienţii să fie în siguranţă. Deputatul USR afirmă că singura secţie de Urgenţă care arată „extraordinar” se află la Suceava. Ungureanu este nemulţumit cum arată atât secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, dar şi holul aflat la subsol, din care medicii, asistentele şi infirmierele au acces în vestiare. În vestiarul infirmierelor este mucegai şi peretele este degradat din cauza umezelii. Ungureanu cere ca personalul medical să aibă vestiare în locuri corespunzătoare, nu în subsol, în aşa fel încât să nu contamineze hainele cu care se intră în saloane şi în săli de operaţii.

Deputat USR laudă PSD 

Deputatul USR spune că este mulţumit de felul în care arată Spitalul de Pediatrie de la Sibiu şi spitalul din Bistriţa, unde administraţia aparţine Partidului Social Democrat (PSD) pe care a lăudat-o. Vă dau un exemplu în antiteză (…) un spital administrat de partidul la guvernare, Bistriţa. Bistriţa a făcut un spital extraordinar şi administraţia aia este PSD. Bravo lor!”, a mai spus Ungureanu.

Deputatul USR de la Cluj le-a spus colegilor săi din Sibiu să protesteze în stradă pentru un spital bun

Vicepreşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Emanuel Ungureanu, le-a propus colegilor săi din USR să protesteze în stradă şi să ceară spitale mai bune. Liderul USR Sibiu, Adrian Echert, a afirmat sâmbătă, că organizaţia locală va protesta, dacă situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nu se schimbă.

Deputatul Ungureanu spune că miroase a pişat în Spitalul Judeţean şi aşternuturile au găuri

Cel care a criticat foarte dur Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, pentru felul în care arată subsolul şi toate secţiile, deputatul Ungureanu a mai spus sâmbătă, că în urmă cu un an a găsit pe Secţia de Cardiologie, „frigidere vechi, stative ruginite, aşternut plin de găuri, mopuri negre, miros de pişat”. Deputatul USR a afirmat şi că, „hârtia igienică este un lucru rarisim în spitalele din Sibiu.”

Ungureanu este deputatul care a filmat şi un vestiar al infirmierelor şi a zis că acolo se schimbă medicii

Deputatul USR de la Cluj verifică personal cum arată spitalele din România. Aşa a ajuns şi la Sibiu, după ce s-au plâns medici sibieni şi a filmat subsolul spitalului, unde există vestiare pentru infirmiere, asistente şi doctori. Aşa cum am arătat cu probe video, încăperea filmată de deputatul USR cu peretele scorojit era vestiarul infirmierelor, nu cel al medicilor. La medici şi asistente, condiţiile din vestiare erau net superioare, deşi se aflau în vecinătate, tot pe acel hol de la subsol.

Soluţia lui Ungureanu pentru sănătate: Să demită inspectorii DSP

Întrebat ce ar face dacă ar fi ministrul Sănătăţii, prima măsură, pentru a îmbunătăţi condiţiile pentru pacienţi şi personalul medical, Ungureanu a spus că ar demite inspectorii sanitari, pe care îi acuză că nu îşi fac bine treaba.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Spitalul din Sibiu trebuie renovat si mai ales subsolul. Cladirea e veche si trebuie vazut daca in pereti e vreo bacterie. Apa de baut si cu care se prepara mancarea este imposibil de gustat si mirosit. Trebuie mai multa atentie fata de pacientii care vin cu destule probleme de sanatate. Si intreg sistemul sanitar din Sibiu are nevoie de specialisti in toate domeniile medicale, care sa stie meserie si sa o practice in slujba vindecarii pacientilor.