Night Cross Challenge revine - Alergăm din nou sub clar de lună la Sibiu

Night Cross Challenge revine pe 23 august cu cea de-a cincea ediţie. Anul trecut, 700 de alergători din toată ţara au acceptat provocarea și au luat startul celui mai frumos cros de noapte din Sibiu, desfășurat pe aleile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Sub clar de lună, într-o atmosferă de sărbătoare animată de muzică antrenantă, lumini fosforescente și multă bună dispoziție, concurenții vor alerga pe aleile Muzeului, pe traseul mărginit de celebrele mori de vânt şi case tradiţionale româneşti.
Concurenţii au posibilitatea să se înscrie în cursă pe unul dintre cele 2 trasee de 4,5 km, respectiv 9 km, la categoria de vârstă adecvată. Nu vor lipsi nici cursele copiilor, care vor avea startul la ora 20.00 în debutul evenimentului. Înscrierile sunt în toi pe www.acceptaprovocarea.com.
Iată categoriile de concurs:
1. Hobby (pe traseul de 4,5 km)
Categoria 14-17 ani feminin şi masculin
Categoria 18-29 ani feminin şi masculin
Categoria 30-44 feminin şi masculin
Categoria 45+ feminin şi masculin
2. Avansaţi (pe traseul de 9 km)
Categoria 14-17 ani feminin şi masculin
Categoria 18-29 ani feminin şi masculin
Categoria 30-44 feminin şi masculin
Categoria 45+ feminin şi masculin
3. Cursele Copiilor
500 m, categoria 5-7 ani, până la împlinirea vârstei de 8 ani
1000 m, categoria 8-10 ani, până la împlinirea vârstei de 11 ani;
1500 m, categoria 11-13 ani, până la împlinirea vârstei de 14 ani.
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.acceptaprovocarea.com și pe pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/SibiuChallenge.roNight Cross Challenge revine - Alergăm din nou sub clar de lună la Sibiu
Night Cross Challenge este un eveniment sportiv prin care se dorește încurajarea mişcării şi, în particular, a practicării alergării pe timp de seară. Proiectul este organizat de Asociaţia CAB Sport, fiind cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu şi de Consiliul Local prin Primăria Sibiu şi susţinut de Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, Asociaţia Da pentru Sport, Tură în Natură. Parteneri de eveniment: Aria Sport, Explorer Sport.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică