Accident la beție – Un sibian a lovit o mașină parcată, și-a continuat drumul și a intrat într-un cap de pod
FOTO arhivă

Un sibian de 67 de ani s-a urcat rupt de beat la volan și a lovit o mașină parcată pe strada Solidarității. Nu i-a păsat prea mult, motiv pentru care și-a continuat drumul și a lovit un cap de pod pe Frezorilor.

„La data de 2 august a.c., în jurul orei 21,30, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 67 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Solidarității, a acroșat un autoturism parcat, și-a continuat deplasarea, iar la intersecția cu strada Frezorilor a lovit un cap de pod, evenimentele soldându-se doar cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma testării alcoolscopice a sibianului a rezultat o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră