Un europarlamentar cere demisia Ministrului Transporturilor din cauza autostrăzii Sibiu Nădlac
FOTO arhivă

Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, i s-a cerut demisia de către europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Acesta este revoltat de faptul că încă nu se circulă pe autostrada Sibiu Nădlac. 

„Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, trebuie să-și dea astăzi demisia fiindcă promisiunea pe care a făcut-o luna trecută în fața oamenilor nu s-a îndeplinit: a trecut luna iulie și încă nu se poate circula în regim de autostradă pe tronsonul Sibiu – Nădlac. Vor mai trece probabil încă 4 ani până la finalizarea întregului tronson Sibiu – Nădlac din cauză că nu au început încă lucrările la ultimele segmente din lotul 2 al tronsonului Lugoj – Deva, care este parte din tronsonul Sibiu – Nădlac. În plus, nu s-au finalizat nici măcar loturile 3 și 4 din tronsonul Lugoj – Deva, deși aveau ca termen pentru inaugurare finalul lunii iulie”, a transmis deputatul Siegfried Mureșan, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Euaroparlamentarul liberal a adăugat că ministrul Răzvan Cuc nu a respectat nicio promisiune din cele făcute privind măsurile în infracstructura în anul 2019.

”Nimic din ceea ce a promis ministrul Transporturilor în acest an nu se îndeplinește. Pe lângă minciunile privind Autostrada Nădlac – Sibiu, Răzvan Cuc a mai promis la începutul anului că în 2019 vor fi dați în folosință 180 de kilometri de autostradă. Au trecut deja 7 luni din 2019 și nu s-a dat inaugurat niciun kilometru. După ce a văzut toată lumea că timpul trece și nu se dă în folosință niciun kilometru nou de autostradă, ministrul Transporturilor și-a redus săptămâna trecută estimarea la 100 de kilometri pentru 2019. Cu toate acestea, specialiștii din domeniu estimează că vor fi gata anul acesta maximum 40 de kilometri. Răzvan Cuc a inaugurat în 2019 la fel de mulți kilometri cât ar fi fost inaugurați fără să avem un ministru al Transporturilor sau un Guvern: ZERO. Lipsa de competență a acestui ministru reprezintă un risc pentru infrastructura României și, de aceea, trebuie să plece din funcție!”, a afrimat Siegfried Mureșan.

El a adăugat, de asemenea, că „ministrul Transporturilor ar fi trebuit să știe că promisiunea sa este irealizabilă”.

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc anunța că de la sfârșitul lunii iulie se va circula în regim de autostradă pe tronsonul Sibiu-Nădlac.

„Dacă ne ajută şi vremea, vom deschide tronsoanele 3 şi 4 Lugoj-Deva. Deci, de la Sibiu până la Nădlac se va circula în regim de autostradă”, a declarat la începutul lunii iulie, ministrul Răzvan Cuc.

Ultima oră