Noi acțiuni de deratizare și dezinsecție împotriva țânțarilor la Sibiu

Primăria Sibiu, prin firma contractată, va desfășura în perioada următoare acțiuni de deratizare și de dezinsecție împotriva țânțarilor pe domeniul public al municipiului, după cum urmează:

– În perioada 5 – 15 august – acțiunea de deratizare pentru combaterea rozătoarelor, a doua din acest an

– În perioada 8 – 20 august – o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor, aceasta fiind a treia lună consecutivă în care se intervine pentru combaterea insectelor prin cu împrăștierea de substanțe active specifice. În cadrul acestei acțiuni vor fi pulverizate substanțe în spațiile verzi aparținând domeniului public, adică în parcuri, scuaruri și în zonele verzi din cartiere.

Aceste substanțe respectă prevederile legale și nu prezintă pericol pentru populație, dar cetățenii sunt rugați să nu rămână în zona în care se pulverizează. În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea de dezinsecție va fi amânată la o dată ulterioară.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică