Guvernul va discuta un act normativ prin care dorește taxarea zahărului din băuturile răcoritoare. Modelul este luat din alte țări ale Uniunii Europene.
Taxa ar urma să fie introdusă din septembrie și ar mări prețul litrului de băutură răcoritoare cu circa 1 leu. Măsura face parte dintr-un pachet de măsuri care mai prevede creșterea accizelor la tutun, reduceri ale personalului bugetar sau eliminarea unor sporuri de care beneficiază funcționarii.
Măsura este inițiativa Ministerului Sănătății și este aplicată de Ministerul Finanțelor.
Băuturile cu un conținut de zahăr între 5 și 8 grame la 100 de mililitri vor avea o acciză de 0,8 lei pe litru.
Băuturile cu un conținut de peste 8 grame la 100 de mililitri de produs vor fi taxate cu 1 leu pe litru.
Acciza va fi datorată de producători, importatori sau cei care achiziționează intracomunitar, dar cel mai probabil se va reflecta și în prețul la raft.
Pentru cele circa 4 luni de aplicare de anul acesta, septembrie-decembrie, impactul la bugetul statului este de 320 milioane lei.
Autoritățile estimează la circa 80 de litri pe român consumul mediu anual de băuturi răcoritoare cu conținut ridicat de zahăr.
Taxe similare se aplică în UE în Marea Britanie, Danemarca, Finlanda sau Irlanda.