BNR lansează bancnota de 20 de lei - O eroină a României apare pe ea

Banca Naţională a României a anunșat că va lansa în circulaţie bancnota de 20 de lei. Acest lucru se va întâmpla în cursul anului 2020 și va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu, a decis Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote româneşti şi se regăseşte printre cele aflate în circulaţie în zona euro.
Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificaţie. Banca Naţională a României susţine astfel preocupările pentru consolidarea egalităţii de gen, în linie cu iniţiativele altor bănci centrale din lume.
De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.
Consiliul de Administraţie al BNR consideră că „promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim – de promovare a personalităţilor feminine – ce a găsit o largă susţinere în societatea românească”.
„Banca Naţională a răspuns încă de anul trecut acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecţie dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, se mai arată în comunicat.
BNR menționează că va face publice în curând macheta bancnotei, elementele de siguranţă şi identificare, precum şi data exactă a lansării în circulaţie.

Cine a fost Ecaterina Teodoroiu
Născută Cătălina Vasile Toderoiu, la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, în Gorj, Ecaterina Teodoroiu a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial. A murit în data de 22 august 1917, la vârsta de 23 de ani, la sfârșitul bătăliei de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.
Ajunsă la București pentru a deveni învățătoare, ea a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țară.
După intrarea României în Primul Război Mondial, Ecaterina Teodoroiu a activat ca asistentă medicală pe frontul din Oltenia. S-a încris la o unitate de combatanți pentru a-i răzbuna pe cei patru frați care au murit în război.
A fost luată prizonieră alături de comandantul plutonului ei, dar a reușit să evadeze folosind un revolver ascuns pentru a-l împușca pe soldatul ce îi păzea.
A fost rănită de două ori, în timp ce evada și o dată în luptă, fiind decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.
Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist.

Ultima oră