autostrada sibiu - făgăraș. un singur lucru concret făcut în patru ani

Acum patru ani s-a semnat contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu- Făgăraș. Cu toate astea, până acum a fost eliberat un singur certificat de urbanism, iar traseul autostrăzii nu e foarte clar, scrie bizbrasov.ro

Pentru Revizuirea Studiului de Fezabilitatea pentru Sibiu – Făgăraş, contractul a fost semnat încă din aprilie 2015, având o valoare de 16,3 milioane de lei fără TVA. Şase luni mai târziu, CNAIR a fost înştiinţată de Ministerul Fondurilor Europene că proiectul nu va mai primi finanţare prin POS Transport, iar în lipsa altor surse de finanţare, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a suspendat proiectul imediat, în noiembrie 2015. După fix un an, în noiembrie 2016, suspendarea a fost ridicată ca urmare a fondurilor obţinute în cadrul Programului Operaţional Infrastructura mare (POIM) 2014-2020. Dar, din cauza unei perioade prea lungi de inactivitate, a fost nevoie de alte 60 de zile pentru verificarea şi contactarea „experţilor cheie”, adică până în 17 ianuarie 2017.

autostrada sibiu - făgăraș. un singur lucru concret făcut în patru ani

Traseul șoselei nu este încă destul de clar

Singurul pas concret care s-a făcut anul acesta, a fost obținerea în 2019 de către Compania de Drumuri a unui certificat de urbanism din partea Consiliului Județean, document eliberat tocmai vederea revizuirii studiului de fezabilitate pentru această șosea, respectiv pentru refacerea proeictului preliminar. Conform Ministerului Transporturilor, acum doi ani au fost realizate investigaţii geotehnice pe sectorul de autostradă cuprins între km 0+100 – km 23-0000. De asemenea, în mai 2017 a avut loc o primă şedinţă cu reprezentanţii JASPERS în care au fost analizate aspecte referitoare la Analiza multicriterială preliminară (AMC). La final, reprezentanţii JASPERS au recomandat analizarea mai multor variante de traseu. Traeul șoselei de mare viteză urma să fie stabilit până la finalul lunii august a acelui an, adică 2017. În schimb, și în primăvara acestui an, Ministerul Transporturilor susținea că traseul este încă în analiza experţilor JASPER, care evaluază două variante: cu conectare în autostrada A1 la Veştem sau cu conectare în A1 la Boiţa. La nivelul județului Brașov, în conformitate cu detaliile din certificatul de urbanism, tronsonul de autostradă ar urma să treacă prin loclaitățile Mândra, Făgăraș, Beclean, Recea, Voila, Drăguș, Viștea și Ucea.

Reamintim că JASPERS este un parteneriat de asistenţă tehnică între Comisia Europeană, BEI şi BERD, care oferă consultanţă independentă pentru pregătirea proiectelor majore cofinanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de coeziune.

Un proiect de peste 700 de milioane de euro

Singura vestea bună în toți acești ani este că CNAIR a obţinut măcar finanţarea eruopeană pentru Revizuirea Studiului de Fezabilitate. Autostrada Sibiu – Făgăraş face parte din Autostrada Sibiu – Braşov, în lungime de aproape 106 kilometri. În Master Planul General de Transport, Autotrada Sibiu – Braşov apare ca parte din Autrostrada Transilvania şi are ca perioadă de implementare 2016 – 2020, cu un cost al construcţiei estimat la 737 milioane de euro.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică