Scandalul de la Sibiu – Tânărul care a înjunghiat două persoane, internat la Psihiatrie
FOTO arhivă

Scandalul dintre trei vecini de pe strada Aleea Călărașilor nu s-a terminat bine pentru niciunul dintre ei. Doi au fost amendași cu 2500 de lei, iar agresorul a fost internat la spitalul de Psihiatrie. 

CITEȘTE AICI POVESTEA SCANDALULUI 

”La data de 20 iulie, în jurul orei 00,30, un bărbat domiciliat în municipiul Sibiu, pe Aleea Călărașilor, a sesizat Secția 1 Poliție Urbană Sibiu în legătură cu faptul că trei vecini fac gălăgie în scara blocului în care locuiesc.
Polițiștii care au intervenit la fața locului au identificat persoanele în cauză, trei bărbați cu vârsta de 52, 38 și 29 de ani. De asemenea, s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri mai vechi, între cei trei sibieni s-a iscat un conflict în urma căruia bărbatul de 29 de ani i-ar fi agresat și lovit cu un obiect ascuțit pe ceilalți doi, provocându-le răni superficiale în zona superioară a corpului.
Polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj medical, cei doi bărbați primind îngrijiri la fața locului și refuzând transportul la spital.
Totodată, unul dintre scandalagii, bărbatul în vârstă de 38 de ani și presupusul agresor au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 2.500 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, față de acesta din urmă fiind luată și măsura internării nevoluntare la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu.”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ultima oră