VIDEO FOTO - Dăncilă către pesediști la Sibiu: "Să obțineți rezultat dublu la Prezidențiale față de Europarlamentare!"

Premierul Viorica Dăncilă, lider al PSD, a declarat sâmbătă seara, la Sibiu, că se aşteaptă de la colegii ei de aici, la un scor bun la alegerile prezidenţiale, dublu faţă de ce au făcut la europarlamentare. Întrebată ulterior dacă le cere celor din PSD Sibiu să ia dublu, Dăncilă a spus că a glumit. Dacă nu face scorul fixat de partid, Bogdan Trif, poate demisiona..

Dăncilă: „Am glumit. Nu am stabilit targetul”

VIDEO FOTO - Dăncilă către pesediști la Sibiu: "Să obțineți rezultat dublu la Prezidențiale față de Europarlamentare!"

Viorica Dăncilă a ţinut să precizeze că speră „la un scor bun la Sibiu” la alegerile prezidenţiale, fiind judeţul cu doi candidaţi anunţaţi deja, preşedintele Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului şi deputatul de Sibiu, lider al USR; Dan Barna.”O să plec de aici, de la Sibiu, cu multă încredere în organizaţia de aici, care, chiar dacă are o luptă foarte mare, ştim că de la Sibiu este şi domnul preşedinte Iohannis, dar şi candidatul USR, domnul Dan Barna, eu sunt convinsă că organizaţia de aici va obţine un rezultat bun la alegerile prezidenţiale”, a spus Viorica Dăncilă. Potrivit lui Dăncilă, un rezultat bun ” înseamnă dublu faţă de cât s-a obţinut acum”. Ulterior, Viorica Dăncilă a spus că a fost „o glumă” când a spus ca social-democraţii sibieni să obţină un scor dublu la prezidenţiale, faţă de europarlamentare. Dăncilă a anunţat că urmează să fie fixate scorurile ţintă pentru fiecare organizaţie judeţeană PSD, iar liderii care nu reuşesc să îl obţină, vor demisiona după acest scrutin.

Trif nu zice nimic de scor. Urmează PSD să îşi facă strategia de alegeri

Bogdan Trif a anunţat în prezenţa liderului PSD, premierul Viorica Dăncilă, că va convoca în cursul săptămânii viitoare, Biroul Politic Judeţean, cu scopul de a discuta strategia pentru alegerile prezidenţiale, în aşa fel încât social-democraţii să-şi maximizeze scorul la Sibiu. „Noi ne-am propus să ne maximizăm scorul. O să am o întrevedere cu colegii într-un BPJ săptămâna viitoare şi o să ne stabilim exact strategia, ca să ne maximizăm un scor care să satisfacă cerinţele organizaţiei judeţene şi naţionale. Ne propunem la nivel naţional să câştigăm Preşedinţia”, a spus Bogdan Trif.

Dăncilă: Cine nu face targetul la Prezidenţiale, să demisioneze

Întrebată la Sibiu dacă organizaţiile locale vor avea câte un target pentru alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă a răspuns: „Da. Încă nu am stabilit procentul pentru fiecare organizaţie, dar acest lucru este este un act de normalitate. Atunci când eşti ales, îţi asumi o responsabilitate. Şi cred că această responsabilitate trebuie să şi-o asume fiecare organizaţie, pentru că nu putem obţine victoria pe care ne-o dorim dacă nu vom avea o implicare a tuturor organizaţiilor. Fiecare organizaţie judeţeană va avea un target, îşi va asuma acest target, pentru că aşa cum preşedintele partidului, conducerea partidului, îşi asumă anumite lucruri, această asumare trebuie să meargă până la nivelul fiecărei comunităţi”, a explicat Viorica Dăncilă. Aceasta a spus clar că liderii judeţeni care nu vor atinge acel target,  „în mod normal trebuie să îşi dea demisia”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică