Prefectura nu se lasă - Contestă decizia Tribunalului prin care Astrid Fodor redevine primar

Tribunalul Sibiu a suspendat vineri efectele Ordinului Prefectului prin care Astrid Fodor și-a încetat mandatul de primar înainte de termen. Decizia este executorie, dar nu definitivă. Asta înseamnă că Prefectura Sibiu poate contesta decizia, ceea ce se va și întâmpla.

CITEȘTE AICI DESPRE DECIZIA JUDECĂTORILOR

Prefectura nu se lasă - Contestă decizia Tribunalului prin care Astrid Fodor redevine primar

Ordinul Prefectului județului Sibiu cu numărul 262 spunea că mandatul de primar al lui Astrid Fodor încetează înainte de termen ca urmare a faptului că Înalta Curte a menținut decizia ANI prin care a fost declarată incompatibilă. Din acel moment Astrid Fodor nu a mai fost primarul Sibiului, până vineri, când judecătorii au stabilit că se poate întoarce pe funcție până când va fi judecat procesul pe fond. Astrid Fodor a cerut și anularea Ordinului.

Dar, decizia de vineri nu este definitivă, astfel că reprezentanții Prefecturii au anunțat că o vor contesta. ”Vom contesta decizia. În rest nu comentez decizia dată de judecători”, a declarat subprefectul Horațiu Marin.

 

 

 

 

După suspendarea ordinului Prefectului județului Sibiu, prin care a fost demis din funcție primarul Astrid Fodor,

Ultima oră

Comentariul meu

Publică