Începe Festivalul ICon Arts Transilvania. 12 localități vor găzdui spectacole aproape în fiecare zi

Ediția a XVII-a a Festivalului ICon Arts Transilvania se pregătește să înceapă oferind publicului un regal de trei săptămâni de muzică clasică și jazz, arte contemporane, premiere artistice și happening-uri itinerante în compania artelor, meșteșugurilor și tradițiilor locale.

ICon Arts, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate artelor contemporane din România, va avea loc în acest an în perioada 22 iulie – 10 august la adăpostul bisericilor fortificate din Sudul Transilvaniei, în saloanele conacelor istorice și în grădinile cetăților din 12 localități de poveste: Alma Vii, Biertan, Criț, Dealu Frumos, Mălăncrav, Mediaș, Meșendorf, Râșnov, Richiș, Sibiu, Sighișoara și Viscri, unde aproape în fiecare zi un loc aparte va găzdui un eveniment special.
Programul complet este disponibil pe www.iconarts.ro și pe pagina de Facebook ICon Arts, iar intrarea va fi liberă, recomandată fiind rezervarea la adresa reservations@iconarts.ro

Inspirație. Creație. Expresivitate. Revelație.
Începând cu acest an, evenimentele de la ICon Arts vor avea loc sub semnul celor patru tematici care vorbesc despre valori ale Festivalului ce s-au creat firesc în cele 17 ediții organizate până în prezent. Publicul, format din turiști, comunități locale, artistice și internaționale, va avea prilejul să se bucure de concerte de muzică clasică și jazz în aer liber sau în incintele fortificate, dar și pe scenele consacrate din Sibiu precum Sala Thalia și Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA.
Înapoi în satele istorice, muzica și artele se împletesc la Șezători postmoderne, după audiția unor concerte de operă în biserici vechi de 700 de ani, concerte în primă audițe absolută sau recitaluri de percuție. Muzica de jazz va putea fi descoperită și altfel în rezonanță cu dansul contemporan, iar publicul va avea parte de multe alte experiențe de excepție ce stau să se împlinească, de există curiozitatea de a le descoperi.Începe Festivalul ICon Arts Transilvania. 12 localități vor găzdui spectacole aproape în fiecare zi

Musica Ricercata alături de Rodica Vică și Gabriel Bebeșelea, în deschiderea Festivalului ICon Arts
Sub semnul Revelației, luni, 22 iulie, de la ora 19:00, Festivalul ICon Arts Transylvania se deschide la Mediaș printr-un concert de excepție care va pune în valoare lucrări vechi ale compozitorilor transilvăneni, descoperite recent după secole de liniște, ce vor fi interpretate în dialog cu mari creații ale muzicii baroce. Vor concerta: ansamblul Musica Ricercata alături de distinsa soprană Rodica Vică, iar la pupitrul dirijoral va fi Gabriel Bebeșelea, inițiatorul proiectului Musica Ricercata și al conceptului muzical „BaRockIN’ Transylvania”, reputatul dirijor revenind cu acest prilej în mediul ICon Arts. Evenimentul va avea loc în interiorul Bisericii evanghelice Sfânta Margareta ce datează încă din anul 1488, acustica sa deosebită cu siguranță că va contribui la desfăvârșirea unei experiențe muzicale unice.

O săptămână cu 3 premiere artistice
Săptămâna va continua cu alte șase evenimente în spații de patrimoniu care vor aduce publicului un concert în primă audiție la Biertan, concertul de jazz „Un american la Paris – și la Viscri”, concertul de operă din splendida Biserică fortificată din Richiș, un spectacol de teatru în premieră prezentat la Alma Vii, un concert la patru violoncele va avea loc sâmbătă la Criț, săptămâna încheindu-se la Râșnov cu o altă premieră: un spectacol inedit de teatru – jazz rezultat al laboratorului creativ.

Evenimente în comun cu Transylvania Live, Săptămâna Haferland și Festivalul de Film și Istorii Râșnov
Una dintre misiunile principale ale Festivalului ICon Arts este, încă de la fondarea sa din anul 2003, aceea de a încuraja inovația artistică – prin cursurile și laboratoarele Academiei ICon Arts – și, totodată, de a apropia publicul de artele noi, promovând, astfel, și spațiile de patrimoniu. ICon Arts a devenit la scurt timp festivalul care unește comunități în jurul artelor contemporane, iar în completarea acestei evoluții firești, ICon Arts promovează evenimente organizate în parteneriat cu alte trei proiecte: Transylvania Live – în colaborare cu Mihai Eminescu Trust, Săptămâna Haferland și Festivalul de Film și Istorii Râșnov, găzduind, totodată evenimente din seria „4 Anotimpuri” și „5 pentru Vieru”. Mai multe amănunte în program.

Ultima oră