Astrid Fodor se întoarce la Primăria Sibiu

Instanța de judecată a decis că Astrid Fodor se poate întoarce pe funcția de primar al Sibiului. Decizia este executorie, dar mai poate fi atacată. 

Tribunalul Sibiu a suspendat astfel ordinul prin care Prefectul Sibiului, Adela Muntean, a încheiat înainte de termen mandatul de primar al lui Astrid Fodor.

Astrid Fodor se întoarce la Primăria Sibiu

Hotărârea judecătorului poate fi atacată în termen de cinci zile.

Primarul Sibiului, Astrid Fodor a fost suspendată din funcţie de către prefectul Adela Muntean, în baza sentinţei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care confirmă starea de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

ANI a decis în 2015 că Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012 – 2014, în care a ocupat simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de membru al consiliilor de administraţie în două instituţii de învăţământ din oraş – Colegiul German Samuel von Brukenthal şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 37. Fodor a explicat de mai multe ori că la momentul în care a făcut parte din acele consilii de administraţie avea şi calitatea de consilier local, iar cadrul normativ de la acea dată o obliga ca în calitate de ales local să deţină calitatea de membru neremunerat în consiliile de administraţie respective.

Astrid Fodor a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Alba Iulia, care i-a dat dreptate în vara anului 2016. ANI a atacat cu recurs hotărârea de la Alba, iar Înalta Curte a emis în luna mai 2019 decizia de admitere a recursului ANI, iar apoi a recurs la trimiterea motivaţiei către părţile în proces şi Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu.

Viceprimarul municipiului Sibiu Corina Bokor (FDGR) a fost aleasă vineri, 5 iulie, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, primar interimar, în urma suspendării lui Astrid Fodor din funcţie. Potrivit deciziei Consiliului Local Sibiu, Corina Bokor a fost desemnată „să îndeplinească atribuţiile conferite de lege primarului în perioada de vacanţă a funcţiei de primar al Municipiului Sibiu”. Acum, Astrid Fodor se va întoarce în funcţia de primar, iar Corina Bokor rămâne viceprimar

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică