Un sibian, bolnav de cancer de câțiva ani, cere Primăriei o locuință socială tot de atâta timp. Însă, reprezentanții instituției spun că problema nu se poate rezolva așa, de pe o zi pe alta, așa că bărbatul mai are de așteptat până va avea un acoperiș deasupra capului, scrie observator.tv
Bărbatul este pe o poziţie fruntaşă pe lista de aşteptare, însă deşi suferă de afecţiuni incurabile şi este copleşit de datorii, edilii spun că nu au de unde să-i dea o casă.
Petru Dani are 65 de ani şi în ultimii opt, greutăţile nu l-au ocolit. Din 2011 se luptă cu un cancer laringian. Trei ani mai târziu a fost evacuat, împreună cu familia, din casa de stat în care locuia de-o viaţă.
Aşa a început şi calvarul. Pentru că boala îl împiedica să muncească a fost nevoit să ia credite de la bănci. Iar datoriile s-au tot acumulat. Atunci a cerut o locuinţă socială de la primărie.
Petru Dani: În 2014 am depus o cerere pentru locuinţă, care mi-a fost respinsă constant.
Aşa că şi-a căutat dreptatea la tribunal. Două instanţe i-au dat câştig de cauză. Una din Sibiu şi una din Alba-Iulia. Decizia Curţii de Apel din Alba-Iulia este definitivă. Dar chiar şi aşa, deşi au trecut mai bine de şase luni de la sentinţă, nimeni nu s-a grăbit să o pună în aplicare.
Petru Dani: Refuză să o aplice că spune că nu au locuinţe sociale, că trebuie să aştept să moară cineva! Numai dacă se eliberează! Eliberând înseamnă că cineva trebuie să decedeze.
Reprezentanţii primăriei spun că problema bărbatului a fost pusă pe o listă de priorităţi.
Mirela Gligore, purtător de cuvânt primăria Sibiu: Cazul domnului Petru se va lua într-o comisie care se va întruni luna asta, urmând să se analizeze gravitatea cazului şi disponibilitatea unei locuinţe pentru a-i fi alocată.
Sibianul povesteşte că el a ajuns la căpătul puterilor. De curând a aflat că este suspect şi de cancer la colon. Cu un venit format din pensia lui şi salariul minim pe economie, luat de soţie, este nevoit să vândă lucruri din casă ca să-şi cumpere medicamente şi să-şi achite din datorii.
Petru Dani: Trebuie să vând că nu am ce face! Am o butelie şi un aragaz să-l dau ca să-mi plătesc o rată, că vine scadenţa pe 17.
Reprezentanţii primăriei susţin că nu pot rezolva problema de pe o zi pe alta. Aşa că omul ar puea primi o casă abia peste câteva luni.