O nouă metodă de furt face ravagii în România – Atenție la ”bucla libaneză”

Poliția Română a anunțat joi că a intensificat controalele la bancomate, pentru prevenirea furturilor. Polițiștii au dat 15 amenzi pentru timpii de intervenție prea lungi, dar au și câteva recomandări pentru folosirea bancomatelor.

Controalele au fost organizate pentru a identifica vulnerabilităţile automatelor bancare, modul în care s-a efectuat analiza de risc la securitate fizică și în care băncile și prestatorii de servicii de securitate își respectă obligațiile legale din domeniul pazei, protecției și alarmare împotriva efracţiei, potrivit unui comunicat citat de Mediafax.
Au fost controlate 5.377 de ATM-uri (dintre care aproape 3.000 de ATM-uri amplasate în afara unităților bancare).
Rezultatul verificărilor arată că la majoritatea automatelor bancare, respectiv 98%, au fost implementate măsurile de securitate stabilite prin analiza de risc.
În alte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a deficienţelor constatate, fiind aplicate aplicate 180 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 458.600 de lei (95 factorilor responsabili din cadrul unităților, iar 85 prestatorilor de servicii).
Spre exemplu, unele dintre ATM-urile verificate nu au avut efectuată analiza de risc la securitatea fizică (40% dintre automate), măsurile limitându-se la implementarea cerințelor minimale de securitate.
Testele efectuate pentru stabilirea funcționării optime a sistemelor de alarmare împotriva efracției au condus la identificarea a 35 de situații în care sistemele electronice prezentau diferite deranjamente.
De asemenea, au fost constate deficienţe la unii prestatori ai serviciilor de securitate, precum nerespectarea timpilor de intervenţie în zonele rurale. Media timpilor de reacţie a acestora a fost de aproape 11 minute, însă au fost unele situații în care s-au depășit timpii maximali prevăzuți de cadrul legal.
Astfel, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale prestatorilor de servicii pentru nerespectarea timpilor de intervenție.
„Skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit, cu care se fac extrageri de numerar. De asemenea, alt mod infracțional pentru obținerea datelor în vederea clonării cardului este ‘bucla libaneză’ – un dispozitiv care se montează la gura bancomatului și care blochează cardul înăuntru. Imediat apare un ‘binevoitor’ care își oferă ajutorul, află PIN-ul chiar de la client și, după plecarea acestuia, scoate cardul din bancomat”, se arată într-un comunicat transmis de IGPR.
Poliția Română recomandă ascunderea chitanțelor, facturilor sau altor documente care conțin informații despre card, anunțarea băncii dacă cineva își shimbă datele personale.
„Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereți și nu permiteți ajutorul nimănui și mai ales nu spuneți nimănui PIN-ul! Acoperiți tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN și verificați autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar. Înainte de a efectua orice operațiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă ușor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde. Un alt indiciu asupra falsității tastaturii este aspectul tastei cu nr. 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o ușoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă”, se arată în același comunicat.

Ultima oră