Pași importanți pentru amenajarea de piste de biciclete pe malul Cibinului și modernizarea străzii Calea Dumbrăvii

Alte două proiecte depuse de municipiul Sibiu au trecut de etapa de evaluare și au intrat în etapa de precontractare, fiind declarate eligibile pentru acordarea finanțării din fonduri europene:

•Traseu pentru bicicliști de-a lungul râului Cibin – un proiect în valoare de 56,46 milioane de lei. Acest proiect are ca scop principal crearea de piste sigure pentru biciclete, într-un cadru natural atractiv, contribuind astfel la promovarea deplasării cu alte mijloace decât cele motorizate. Concret, se va amenaja un traseu pentru biciclete în lungime totală de peste 3,6 km pe malurile Cibinului, de la strada Maramureșului până în cartierul Gușterița, în zona podului autostrăzii. Pe traseu vor fi amenajate și pasarele pentru traversarea de pe un mal pe celălalt și pentru a face legătura cu pistele existente pe strada Viitorului și strada Mureșului.. Pe traseu se va amenaja rețeaua de iluminat public eco, o parte din acești stâlpi urmând să fie dotați și cu hotspot-uri pentru Wi-Fi. De asemenea, vor fi realizate și câteva spații de odihnă unde se va amplasa mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi). Malurile Cibinului vor fi amenajate și din punct de vedere peisagistic și se vor planta arbori.Pași importanți pentru amenajarea de piste de biciclete pe malul Cibinului și modernizarea străzii Calea Dumbrăvii

Pași importanți pentru amenajarea de piste de biciclete pe malul Cibinului și modernizarea străzii Calea Dumbrăvii

•Modernizarea străzii Calea Dumbrăvii – un proiect în valoare de 21,42 milioane lei. Scopul proiectului este acela de a îmbunătăți infrastructura pentru transportul public și de a reamenaja infrastructura pentru deplasarea pietonală și pe bicicletă. Pe tronsonul dintre bulevardul Mihai Viteazu și strada Siretului se va amenaja o bandă dedicată exclusiv transportului public, autobuzele urmând să circule în dublu sens. Pe această porțiune se vor crea și piste pentru biciclete, se vor moderniza trotuarele și se vor reconfigura zonele verzi.
Proiectele au fost depuse în cadrul Programului Operațional Regional, Axa 4 – Dezvoltare Urbană Durabilă, înscriindu-se în programul amplu al administrației locale menit să crească mobilitatea în Sibiu.
După semnarea contractelor, Primăria Sibiu va organiza procedurile de achiziție pentru execuția lucrărilor propriu-zise.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică