Lucrările de la stadionul Muncipal – Deocamdată totul e în ”stand by”

Municipalitatea sibiană nu a decis încă cine este câștigătorul lucrărilor pentru schimbarea gazonului și a terenului de joc pe stadionul Municipal. ”Ofertele sunt în evaluare”, au transmis reprezentanții primăriei Sibiu.

Data de 18 iunie a fost ultima zi în care s-au primit oferte pentru proiectul ”MODERNIZARE STADION MUNICIPAL SIBIU ETAPA I – REALIZARE SUPRAFAȚA DE JOC: SISTEM DE ÎNCĂLZIRE ȘI SISTEM DE DRENAJ” – EXECUȚIE LUCRĂRI”. De atunci a trecut aproape o lună de zile și nu s-a decis încă firma ce a câștigat licitația. ”Ofertele sunt încă în evaluare. Și noi ne dorim să se semneze acest contract cât mai repede, dar sunt anumite etape ce trebuie respectate”, spun cei de la Primăria Sibiu.
”După finalizarea documentației, în luna mai, Primăria Sibiu a inițiat o procedură de achiziție pentru această etapă, primindu-se 5 oferte. Lucrările presupun instalarea unor sisteme de drenaj, irigații și încălzire și așternerea unui nou gazon. Aceste lucrări sunt estimate la 4 milioane de lei (fără TVA)’’, spuneau la finele lunii trecute cei de la Primăria Sibiu.
Contractul presupune decopertarea suprafeței de joc pe o adâncime de 40 cm și compactarea terenului. Apoi se vor face lucrări de montaj a sistemului de drenaj alături de materialele sale specifice, precum și lucrări de montaj a sistemului de irigații, cu materialele specifice.
Modernizarea presupune și așternerea unui strat de nisip de 10 cm grosime și nivelarea sa cu laser, lucrări de montaj a sistemului de încălzire, cu materialele sale specifice, precum și așternerea stratului de înrădăcinare a gazonului, de grosime de 28,5 cm și așternere gazon.

Reamintim că FC Hermannstadt dispută la Tg Mureș meciurile de acasă, cel puțin până în 15 octombrie, tocmai pentru că se vor face aceste lucrări la terenul de pe stadionul Municipal.

Ultima oră

Un răspuns la “Lucrările de la stadionul Muncipal – Deocamdată totul e în ”stand by””