Sute de artiști, cântece, dansuri, ateliere- toate la ASTRA multicultural, în weekend

Muzeul ASTRA organizează în perioada 11-14 iulie 2019 evenimentul ASTRA Multicultural, ediţia a IV-a. Este o inițiativă dezvoltată în cadrul proiectului Patrimoniu deschis , care are ca scop readucerea valorilor multietnice în fața publicului vizitator. Acest lucru va fi realizat prin animații culturale în gospodăriile din muzeu, ateliere interactive, muzică și dansuri, meșteșuguri și un maraton gastronomic.

,,Prin intermediul unui eveniment de amploare națională și internatională, cum este ASTRA Multicultural, Muzeul ASTRA readuce în atenția publicului patrimoniul cultural multietnic din România. Patru zile vom avea aici seminarii științifice, meșteșuguri, obiceiuri, ateliere interactive, muzică, dans și mâncăruri tradiţionale. Vor fi prezenți în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, alături de români, sute de sa și, sârbi, maghiari, lipoveni, moldoveni, romi, slovaci, evrei și ucrainieni. Aceștia vor fi reuniți într-un maraton gastronomic la care se adaugă dansurile, cântecele și meșteșugurile tradiționale. Totul va fi întocmai ca în zonele etnografice și istorice de unde provin ansamblurile și artiștii din program. Deviza noastră a fost, este și rămâne cea sub semnul căruia se desfășoară acest eveniment: ASTRA. Uniți prin cultură!” ,a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA

Sute de artiști, cântece, dansuri, ateliere- toate la ASTRA multicultural, în weekend

Președinta Consiliului Județean Sibiu, doamna Daniela Cîmpean, va ura bun venit celor care sărbătoresc județul Sibiu și multiculturalitatea la ASTRA Multicultural vineri, 12 iulie 2019, ora 11:00, în cadrul vernisajului expoziției Atelier. Mâncarea tradițională, în Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Atelier.

În aceeași dată va fi inaugurat și un târg al meşteşugarilor din comunităţi multietnice, în care publicul va avea acces între orele 10.00 și 18.00. Un alt reper din programul ASTRA Multicultural din acest an este punerea pietrei de temelie a Bisericii din Vința, Lupșa, Alba, un monument adus recent în Muzeu. Momentul și ceremonialul dedicat lăcașului de cult va avea loc sâmbătă, 13 iulie 2019, între orele 11.00 – 12.00, în Crângul din Apuseni, sectorul de prelucrare a lemnului din Muzeul ASTRA. Pe tot parcursul ASTRA Multicultural, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vor avea loc 5 ateliere interactive destinate elevilor – atelier de cusut-brodat, atelier de tâmplărit, atelier de pictat mobilier, atelier de decorat ceramic, atelier de morărit – Piuă hidraulică şi vâltoare („văială”) și atelierul interactive Ora de joacă la Şcoala din Ticera.

Sute de artiști, cântece, dansuri, ateliere- toate la ASTRA multicultural, în weekend

 

De asemenea, peste 100 de artiști și muzicieni reuniți în 27 ansambluri de dansuri și de cântece populare și fanfare din România, vor întreține atmosfera în Muzeul ASTRA între 12 și 14 iulie în cadrul Festivalului de muzică și tradiții multietnice (12-14 iulie 2019). Menționăm aici prezența cunoscutei interprete de muzică populară, Veta Biriș și a Grupului de tulnicărese Apuseni din Lupșa, Alba, care vor susține spectacole live la Târgul de țară, sâmbătă, 13 iulie 2019, între 13:00 și 14:30.

Sute de artiști, cântece, dansuri, ateliere- toate la ASTRA multicultural, în weekend

Maratonul gastronomic multietnic va avea loc la Târgul de ţară și la Gospodăria-atelier de olari, Corund, Harghita; Gospodăria de pescari, Mahmudia, Tulcea; Gospodăria săsească de viticultori, Şeica Mică, Sibiu; Gospodăria-atelier de dogari, Straja, Suceava, Zona de reconstituire a locuirii la corturi, Zona sectorului Păstorit. Între 12 – 14 iulie, în aceste locații, oieri din Mărginimea Sibiului, localnici din Țara Oltului și Țara Secașelor, ruși lipoveni din Dobrogea, etnici maghiari din Covasna, comunități de slovaci din Nădlac, molodveni și sârbi vor pregăti, printre altele, preparate ca : sarmale, ciorbă albă de pui, plăcinte pe dește, tocană de ceapă, plăcintă dobrogeană cu brânză și stafide, cozonac Kurtos, găluște slovăcești s.a.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică