Tânăr din Ruși, prins băut și fără permis la volan - Prietena îi dăduse mașina pe mână

O tânără din localitatea Ruși i-a încredințat mașina unui prieten. Nu a ținut cont că băiatul nu are carnet de conducere și pe deasupra consumase și alcool. Mașina în acre se aflau cei doi a fost oprită de un filtru de poliție. 

La data de 10 iulie, în jurul orei 00,30, pe DJ 141A, în localitatea Șeica Mare, polițiștii au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia s-a constatat că se află un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea Ruși.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere și se află sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În momentul opririi, în autoturism se mai afla o tânără în vârstă de 28 de ani, din aceeași localitate, proprietara autoturismului, care cunoștea faptul că tânărul în cauză nu deține permis de conducere.

Pe numele șoferului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, iar pe numele tinerei s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de încredințare.

Ultima oră