Actrița Sophia Loren se întoarce pe marile ecrane la 84 de ani

Actrița italiană Sophia Loren, în vârstă de 84 de ani, se întoarce pe marele ecran după o absență de nouă ani.

Starul va juca rolul unei femei în scaun cu rotile care are grijă de niște copii de prostituate în „The Life Before Us”, un film regizat de Edoardo Ponti, în vârstă de 46 de ani, notează mediafax.

Actrița Sophia Loren se întoarce pe marile ecrane la 84 de ani

Actrița a fost văzută filmând în orașul italian Bari săptămâna aceasta.

Acesta este primul lungmetraj în care joacă de la pelicula TV „My House Is Full of Mirrors”, lansată în 2010.

Remarcată în 1950, în rolul unei sclave în filmul „Quo Vadis”, actriţa italiană Sophia Loren a jucat alături de cei mai mari actori hollywoodieni ai anilor ’50 şi ’60 şi a alcătuit un cuplu de legendă alături de compatriotul ei Marcello Mastroianni în câteva lungmetraje foarte apreciate.

Rolul ţărăncii din „Ciociara”, de Vittorio De Sica (1960), i-a adus Sophiei Loren, în 1962, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal şi premiul pentru interpretare feminină la Cannes.

Actriţa italiană a primit în 1991 un al doilea premiu Oscar, pentru întreaga carieră.

În 2016, Sophia Loren a primit premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică