Razie la Sibiu – Barurile și cluburile de noapte luate la control de polițiști
FOTO arhivă

Polițiștii sibieni au luat cu asalt barurile și cluburile de noapte din Sibiu. În seara zilei de 4 iulie, începând cu ora 21,00, polițiștii au desfășurat o acțiune amplă pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu caracter antisocial ce pun în pericol viața, dar și bunurilor persoanelor.

La activități au participat 25 de polițiști din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice, investigații criminale, ordine publică și acțiuni speciale împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu.

Controalele au vizat îndeosebi verificarea modului de asigurare a securității bunurilor și valorilor, dar și respectarea normelor de comerț de către societățile comerciale cu profil de alimentație publică.

Cu această ocazie, polițiștii au descins în 9 baruri și cluburi de noapte din municipiul Sibiu. Au fost legitimate 57 de persoane și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.800 de lei, în conformitate cu Legea nr. 333/2003 și Legea nr. 61/1991.

Cele mai multe nereguli constatate de către polițiști și reprezentanții I.T.M. Sibiu au fost cele referitoare la neimplementarea de către administratorii societăților a măsurilor minimale de asigurare a securității obiectivelor, lipsa analizelor de risc sau întocmirea greșită a acestora.

De asemenea, 4 responsabili de localuri publice au fost invitați la sediul I.P.J. Sibiu pentru lămurirea unor aspecte ce țin de respectarea normelor legale în domeniul sistemelor de pază, dar și la sediul I.T.M. Sibiu pentru continuarea cercetărilor pe linia sănătății și securității în muncă.

Ultima oră