apă canal explică de ce nu este presiune la apă în cartierul arhitecților - „nu e vina noastră!”
FOTO - Asociația pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților

Nu mai puțin de 10.000 de locuitori din Cartierului Arhitecților se confruntă, zilnic, de trei ani, cu problema presiunii extrem de scăzute a apei la robinete. Cei de la Apă Canal explică care este problemă și spun că dezvoltatorii imobiliari din cartier nu au avut avize de specialitate.

„Problemele întâmpinate în alimentarea cu apă potabilă a cartierului Arhitecților se datorează, din nefericire, unei abordări deficitare și neprofesioniste în ceea ce privește conceperea, aprobarea și realizarea acestui cartier. În loc să fi existat o gândire inițială globală și coerentă asupra arhitecturii și mobilarii cartierului, acesta a fost realizat prin alipirea a numeroase proiecte de urbanism, derivate din viziunea diverșilor antreprenori care au dezvoltat imobile aici. Aceste dezvoltări nu au respectat o gândire urbanistică generală, drept urmare bănuim că nici rețelele edilitare interne nu au fost dezvoltate probabil astfel încât să fie corelați consumatorii cartierului, în multe cazuri, neștiindu-se la momentul realizării lor care va fi structura imobiliară finală”, spune Vasile Maier, director general Apă Canal.

apă canal explică de ce nu este presiune la apă în cartierul arhitecților - „nu e vina noastră!”

CITEȘTE ȘI: Aproape 10.000 de oameni fără presiune la apă în Cartierul Arhitecților – ”A face un duș tinde să devină un lux”

Apă Canal precizează că acest mod de dezvoltare urbanistică poate duce la probleme de tipul celor întâlnite aici: deficiențe în alimentarea cu apă potabilă sau preluarea apelor uzate (sau pluviale), acces greoi și aglomerări excesive, lipsa unor spații de deservire urbană (magazine, școli, dispensare, parcuri etc.).

De asemenea, Apă Canal menționează că dezvoltatorii imobiliari nu au avut, în cele mai multe cazuri, avize de specialitate. „Rețelele de apă și canalizare au fost realizate de către dezvoltatorii imobiliari fără a avea, în cele mai multe cazuri, avize de specialitate din partea Apă Canal Sibiu SA. Nu cunoaștem exact numărul imobilelor realizate, pentru că în multe cazuri nu ni s-a solicitat avizul în vederea realizării imobilelor, iar rețelele interioare de distribuție din cartier au fost realizate în cea mai mare parte fără un aviz de la Apă Canal Sibiu SA”, mai spune Vasile Maier de la Apă Canal.

Societatea sibiană de distribuție apă potabilă avertizează de cel puțin doi ani de zile asupra faptului că disponibilul de apă transportat de către conductele existente este deja depășit, iar construirea de noi imobile va duce la probleme in alimentarea cu apă potabilă.

„Deoarece am fost contactați în ultima perioada de către unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din această zonă, am acceptat să avem o discuție pur tehnică pe această temă și i-am recomandat acestuia să realizeze o evaluare de specialitate a întregului cartier (disponibil de apă, total consumatori, distribuție consumatori etc.), evaluare făcută de către proiectanți autorizați în domeniul apă-canal, astfel încât să poată fi identificate în primă fază cauzele deficiențelor în alimentarea cu apă potabilă și, apoi, să poată fi găsite eventuale soluții pentru rezolvarea problemelor”, mai spune Maier.

Directorul precizează că „Apă Canal Sibiu SA nu a preluat în exploatare rețelele apă-canal din cartierul Arhitecților, străzile acestui cartier fiind majoritar private. Administrarea condominiilor aflate în componența cartierului este făcută de către administratori desemnați de către proprietarii imobilelor sau de către dezvoltatori, din cunoștințele noastre principalul administrator fiind Acvapur Dam SRL”.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. In ultimii 2 ani de zile, locuitorii strazii Duiliu Marcu, au facut numeroase sesizari adresate primarului Cisnadie, Consiliului Judetean, Institutiei Prefectului, Inspectoratul de stat in constructii, presa locala,prin care au reclamat emiterea de autorizatii de constructii pentru blocuri cu multe apartamente ( 32-50) amplasate intre case unifamiliale, intr-o zona reglementata urbanistic prin PUZ ca zona pentru case individuale ( UTR 29 – zona Ciresica) si traficul aglomerat . Fiecare institutie si-a pasat responsabilitatea una alteia, asa incat locuitorii s-au adresat instantei de judecata( procese si in prezent pe rol).Este de netolerat dezvoltarea imobiliara haotica care afecteaza calitatea vietii locuitorilor din acest cartier ( nedemn de aceasta denumire).Realitatea de la fata locului este graitoare pentru cosmarul urbanistic tutelat de primarul orasului Cisnadie.