Sute de medii modificate la Sibiu după contestațiile la Evaluarea Națională
Foto Arhivă

Contestațiile depuse la Sibiu după Evaluarea Națională au schimbat sute de note ale elevilor. Pentru unii dintre ei acestea au crescut, în timp ce pentru alții au scăzut. Rezultatele finale au scăzut și numărul școlilor în care niciun elev nu a obținut media 5. 

După rezultatele finale ale celor 540 de lucrări recorectate, 290 de note au fost mărite, 210 micșorate, iar 40 au rămas nemodificate.

Disciplina Număr contestații Număr note mărite Număr note micșorate Număr note nemodificate
Limba și literatura română 271 165 95 11
Matematică 236 114 94 28
Limba și literatura germană maternă 33 11 21 1
TOTAL 540 290 210 40

 

După rezolvarea contestațiilor, 2102 elevi (75,83%) au obținut o medie de peste 5, iar 670 elevi (24,17%) au obținut o medie sub nota 5. La examenul de Evaluare Națională din 2018, procentul elevilor care au obținut o medie de cel puțin nota 5 a fost de 76,81%.(2028 elevi).

Numărul unităților de învățământ în care niciun elev nu a obținut media de cel puțin 5 la examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a, sesiunea iunie 2019, după rezolvarea contestațiilor, a scăzut la 9, Școala Gimnazială Daia și Școala Gimnazială Valchid având elevi care au obținut media de cel puțin 5.

Ultima oră