Lideri și reprezentanți ai autorităților publice locale (ai Uniunii Consiliilor Județene din România, ai Asociației Municipiilor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Asociației Comunelor din România) alături de reprezentanți ai Grupurilor de Acțiune Locala din mediul rural și din cel urban, ai consultanților pentru fonduri structurale, ai mediului privat și asociațiilor sindicale, precum și ai asociațiilor din domeniul construcțiilor, s-au reunit la Sibiu, vineri, 28 iunie, la inițiativa platformei pentru simplificare AdvisoryHub România și sub coordonarea ei, în cadrul Summitului pentru Simplificarea procedurilor și legislației aferente investițiilor publice, incluzând pe cele din fonduri UE.
În cadrul evenimentului, a fost adoptată declarația de mai jos și lansată “Foaia de parcurs pentru Simplificare” împreună cu programul de lucru numit “Drumul către București” care are ca obiectiv adoptarea legislației pentru simplificare în urma celei de a doua etape a Summitului pentru Simplificare ce va avea loc în luna septembrie 2019 la București:
• Simplificarea procedurilor de accesare și implementare a fondurilor publice inclusiv fondurile structurale ca prioritate numărul unu care nu mai poate fi amânată. De aceea, cerem adoptarea în regim de urgență a legislației și măsurilor de simplificare elaborate de către AdvisoryHub, precum și eliminarea acelor acte normative care contravin regulamentelor europene, în consultare cu toate asociațiile relevante în luna septembrie 2019.
• Nevoia unei dezvoltări teritoriale echilibrate, între mediul rural și urban, între orașe mici și orașe mari, între județe și între regiuni, cu ajutorul investițiilor din fonduri publice, inclusiv fonduri UE.
• Redefinirea relației dintre autoritățile locale și județene cu autoritățile centrale și Instituțile Europene pe baza principiului participativ pentru a produce maximul de efect pentru cetățeni prin resursele alocate prin fondurile UE. Procesul de programare al fondurilor structurale și de investiții europene trebuie să includă asocierea activă a asociaților beneficiarilor publici și privați în toate fazele de negociere ale acordului de parteneriat, programelor operaționale, a ghidurilor și a planificării apelurilor introducând un veto pentru nivelul local.
• Asigurarea unei transparențe totale, rapiditatea selecției proiectelor și regularitatea apelurilor de proiecte. Autoritățile de management și ministerele care gestionează fondurile europene trebuie să asigure o transparență totală față de documentele negociate cu Comisia Europeană, asupra deciziei de elaborare a acordului de parteneriat, a programelor operaționale, a ghidurilor beneficiarilor, a selecției proiectelor și a elaborării calendarului apelurilor de proiecte. De asemenea, trebuie analizată posibilitatea ca autoritățile de management să fie gestionate de mediul asociativ sau privat conform regulamentelor europene pentru a crește eficiența gestionării sistemului de management.
• Obiectivele investiționale din cadrul programelor operaționale trebuie corelate cu nevoile de investiție la nivel local, județean, regional și național. Eligibilitatea cheltuielilor nu trebuie restrânsă mai mult decât cere regulamentul european. De asemenea, este nevoie de programe specifice pentru orașele din zonele și fostele zone miniere și industriale care au nevoi specifice.
• Asigurarea celui mai eficient mod de utilizare a fondurilor UE urmărind rezultatul, impactul calitativ și performanța care trebuie să devină criteriile principale pentru implementarea fondurilor publice și fondurilor UE in România. Criteriul absorbției care nu reflectă calitatea investițiilor, trebuie înlocuit cu cel al eficienței, eficacității și impactului. O alocare semnificativă trebuie să aibă loc prin axele dedicate autorităților locale care includ municipii, orașe, comune și consilii județene, precum și celor dedicate grupurilor de acțiune locală conform regulamentelor europene.
• Decizia locală trebuie să fie un principiu orizontal de jos în sus care înseamnă că nevoia de investiție este identificată la nivelul unde se realizează aceasta în urma căreia se alocă resursele bugetare necesare și nu invers, adică să fie alocate bugete înainte de identificarea nevoilor reale de investiții.
• Atragerea de surse noi și ieftine de finanțare pentru a acoperi toate nevoile de investiții la nivel local, județean, regional și național prin combinarea granturilor cu instrumentele financiare și atragerea de instrumente ieftine de garantare. Fondurile structurale nu acoperă toate nevoile de investiții din România, iar creditele bancare au dobânzi mult mai mari decât media țărilor europene. De aceea, este necesară atragerea de surse noi de finanțare și exploatarea maximă a resurselor disponibile prin Banca Europeană de Investiții.
Inițiator/coordonator platforma de simplificare:
AdvisoryHub Romania.
Co-organizator Summit Simplificare:
Consiliul Județean Sibiu
Susținători:
Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene din Romania ( UNCJR)
Asociatia Municipiilor din Romania ( AMR)
Asociatia Oraselor din Romania (AOR)
Asociatia Comunelor din Romania (ACoR)
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania ( CNIPMMR)
Confederatia Sindicala Nationala „Meridian”
Federatia Nationala a Grupurilor de Actiune Locala (FNGAL)
Federatia Galurilor Urbane ( FGU)
Asociatia Inginerilor de Instalatii din Romania ( AIIR)
Asociatia Consultantilor din Romania pentru Accesarea Fondurilor Europene ( ACRAFE)