Aplicația care îți spune unde este cea mai ieftină benzină și motorină din Sibiu
FOTO arhivă

Consiliul Concurenţei a lansat o aplicație prin care consumatorii au posibiliatea să afle preţurile practicate de către principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto. Așadar, sibienii pot vedea de luni unde este cea mai ieftină benzină și motorină din Sibiu.

„Monitorul Preţurilor Carburanţilor”, platforma lansată, luni, de către Consiliul Concurenţei, este valabilă atât sub formă de aplicaţie web cât şi ca aplicaţie mobilă.

Aplicația care îți spune unde este cea mai ieftină benzină și motorină din Sibiu

Momentan, aplicaţia funcţionează doar pentru piaţa de carburanţi, integrând companii ca OMV Petrom, Mol, Rompetrol, Lokoil, Socar şi Gazprom. În continuare, va integra şi companiile mici şi se va extinde şi asupra industriei alimentare, întrucât lansarea aplicaţiei face parte din proiectul „Monitorul preţurilor pentru alimente şi carburanţi”.

Platforma va afişa preţurile pentru carburanţii standard şi premium (benzină şi motorină) şi va oferi facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor. Cei de la ANPC au afirmat că va fi integrată în platformă o secţie dedicată semnalării de către consumator a discrepanţelor între preţul de la pompă şi valoarea de pe bon. Momentan, aplicaţia funcţionează cu greutate, sunt probleme în procesarea datelor, dar chestiunile tehnice vor fi remediate, au dat asigurări reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

„Consumatorii au posibilitatea de a alege, având la îndemână informaţii importante cu privire la oferta existentă pe piaţă în zona geografică de interes. În acest fel, se va stimula concurenţa, atât prin preţ cât şi prin serviciile oferite de companiile implicate în comercializarea cu amănuntul a carburanţilor auto”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Chiriţoiu a mai explicat că informaţiile colectate de stat vor fi puse la dispoziţia tuturor companiilor, contribuind la transparentizarea pieţei.

Jumătate din statele Uniunii Europene au implementat astfel de proiecte, printre care Germania, Austria, Franţa şi Italia.

Proiectul, cu o valoare totală de 1.422.346 de lei fără TVA, este finanţat integral de la bugetul de stat şi este realizat de Consiliul Concurenţei în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică