Sibiancă de 19 ani reținută după ce a bătut doi copii – Pe unul l-a lăsat fără bani
FOTO arhivă

O tânără din Cisnădie a ajuns direct în arestul poliției după ce a lovit doi adolescenți. Unuia dintre ei i-a furat banii de buzunar.

„În continuarea cercetărilor efectuate în două dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tâlhărie, polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au prins și reținut o tânără în vârstă de 19 ani, domiciliată în orașul Cisnădie”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Tânăra este bănuită că, la data de 11 iunie, în municipiul Sibiu, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi lovit pe un minor în vârstă de 17 ani.

De asemenea, la data de 15 iunie, tot în municipiul Sibiu, l-ar fi lovit pe un alt minor, în vârstă de 15 ani, și i-ar fi sustras suma de 48 de lei.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tâlhărie.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică